Piraeus Bank România, profit brut de 3,8 milioane euro, în primele 9 luni din 2016

Piraeus Bank România continuă procesul de consolidare a rezultatelor financiare, înregistrând în primele nouă luni din 2016 un profit brut de 3,8 milioane euro, activele totale ale băncii crescând faţă de începutul anului cu 6%, până la 1,678 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al băncii remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 23 nov. 2016, 12:49
Piraeus Bank România, profit brut de 3,8 milioane euro, în primele 9 luni din 2016

‘Primele nouă luni confirmă validitatea strategiei de orientare către creşterea veniturilor şi integrarea unor noi modele de business, păstrându-ne concentrarea pe zonele active, eficientizarea reţelei şi controlul riguros al costurilor. Am redus numărul de sucursale, dar am crescut eficienţa şi am obţinut rezultate mai bune. În acelaşi timp, managementul activ al portofoliului de credite neperformante a consolidat parametrii de stabilitate şi solvabilitate. Ne păstrăm în continuare direcţia de creştere a veniturilor şi orientarea către eficienţă şi flexibilitate, în acord cu necesităţile clienţilor noştri’, a declarat Cătălin Pârvu, CEO al Piraeus Bank România.

Potrivit acestuia, banca a înregistrat în nouă luni ale anului o creştere cu 8% a depozitelor clienţilor, faţă de finele anului trecut, până la 928 milioane de euro şi o creştere similară de 8% la creditele corporate. Creditele pentru IMM-uri, în creştere uşoară cu 1% faţă de finalul anului 2015 şi managementul activ al creditelor neperformante au contribuit de asemenea la îmbunătăţirea profitabilităţii.

Solvabilitatea la nouă luni este de 17,4%, rata fondurilor proprii fiind de 14,8%. Raportul credite brute/depozite a fost de 0,85 la 30 septembrie 2016, faţă de 0,95 la finele anului 2015. Rata creditelor neperformante (90+) a scăzut sub 4%, în timp ce rata expunerilor neperformante a scăzut la 8,5%, situându-se sub media pieţei. Numărul de carduri emise a crescut cu 6% faţă de începutul anului.

Piraeus Bank România este parte a grupului financiar Piraeus Bank Group. În cei 15 ani de activitate pe piaţa din România, Piraeus Bank şi-a construit o reţea vastă de unităţi şi deserveşte peste 300.000 de clienţi.

Piraeus Bank Group este un grup financiar european concentrat pe zona Europei de S-E, prezent în 10 ţări, care oferă servicii pe segmentele produselor de retail banking şi IMM, precum şi pe zona pieţelor de capital, a investiţiilor bancare şi leasing-ului.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...