PMB: Au fost depuse 4.500 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor

Un număr de 4.500 de dosare au fost depuse până în prezent pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, informează un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Bucureşti remis marţi AGERPRES.
Economica.net - mar, 10 oct. 2017, 08:17
PMB: Au fost depuse 4.500 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor

Potrivit sursei citate, au fost depuse 5.524 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou născuţi şi 3.761 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru copiii cu dizabilităţi.

‘Este de datoria noastră, ca autoritate locală, să îi ajutăm pe bucureşteni, atât pe cei tineri, la început de drum, cât şi pe cei din categoriile vulnerabile. Prin acordarea de stimulente financiare tinerilor căsătoriţi, nou-născuţilor, copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi ne-am propus să contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor acestui oraş şi să fim cât mai aproape de bucureşteni, de viaţa lor de zi cu zi. Până în prezent, în aproape trei luni, au fost depuse 4.500 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, 5.524 de dosare complete pentru acordarea stimulentului financiar pentru nou născuţi (fiind făcute plăţi în valoare de aproape 9 milioane de lei) şi 3.761 de dosare pentru acordarea stimulentului financiar pentru copiii cu dizabilităţi, iar cererile pentru stimulentul privind integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap vor putea fi depuse începând cu data de 11 noiembrie 2017’, a declarat primarul general, Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte acordarea stimulentelor pentru nou născuţi, potrivit DGASMB, până în prezent au fost depuse dosare pentru 2.819 băieţi şi 2.702 fete, cei mai mulţi copii fiind născuţi la Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie ‘Filantropia’ (785), Spitalul Băneasa Regina Maria (655), Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie ‘Prof. Dr. Panait Sârbu’ (587) sau Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (463).

Potrivit dosarelor depuse, 4976 de familii au domiciliul stabil în Bucureşti, în timp ce 548 locuiesc în Capitală cu viză de flotant.

Cei mai mulţi copii s-au născut în sectorul 6 – 1104, urmat de sectorul 3 – 1098, sectorul 2 – 952, sectorul 4 – 907, sectorul 5 – 794 şi sectorul 1 – 669.

PMB reaminteşte că dosarele pentru obţinerea stimulentelor pentru nou născuţi se depun la ghişeele din strada Ştefan Cel Mare, nr. 38, Sector 2, precum şi la cele din strada Foişorului, nr. 56-58, Sector 3, tel: 0800.821.218.

‘Referitor la acordarea stimulentelor financiare pentru copiii cu dizabilităţi, reamintim că depunerea dosarelor a început în data de 1 august 2017. Până în prezent, au fost depuse, atât online, cât şi la ghişeele DGASMB 3.761 de dosare complete, fiind făcute plăţi în valoare de 1.750.000 lei’, precizează PMB.

Depunerea dosarelor pentru obţinerea stimulentului pentru copiii cu dizabilităţi se face atât online, pe pagina www.dgas.ro, rubrica stimulente financiare, dar şi la ghişeele din Aleea Turnu Măgurele, nr 17, Sector 4, telefon: 0800.821.218.

‘În ceea ce priveşte acordarea stimulentului financiar pentru constituirea familiilor, până în momentul de faţă s-au depus 4.500 de dosare complete, fiind efectuată plata pentru aproximativ 3.000 de dosare eligibile. Facem precizarea că în cursul acestei luni toţi solicitanţii eligibili urmează să primească stimulentul financiar pentru constituirea familiilor’, afirmă sursa citată.

PMB precizează că solicitantul va depune dosarul complet la Biroul de Relaţii cu Publicul al CTMB din incinta Cocor, B-dul I.C. Brătianu nr. 29-33, demisol, Sector 3, Bucureşti, de luni până joi în intervalul orar 10,00 – 15,00 şi vineri în intervalul orar 10,00 – 14,00, cu excepţia zilelor libere legale.

‘Având în vedere anvergura proiectului privind acordarea unui stimulent financiar pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, dar şi timpul necesar pentru ca Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de sector să centralizeze documentele pentru adulţii cu handicap şi să transmită informaţiile către DGASMB, implementarea acestui proiect intră în vigoare la două luni de la data la care a fost comunicată/ adusă public la cunoştinţă Hotărârea Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Mai exact, cererile pentru acest stimulent se vor putea depune începând cu data de 11 noiembrie 2017’, susţine PMB.

Astfel, dosarele pentru obţinerea acestor stimulente se vor depune la: Spălătoria Socială din Stradă Armeniş nr. 2, sector 3, Spălătoria Socială din Drumul Taberei nr. 24, sector 6, Spălătoria Socială din Aleea Turnu Măgurele, nr. 17, Sector 4.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...