Premierul britanic face un apel la unitate pentru anul 2017

Premierul britanic Theresa May a făcut sâmbătă un apel public la unitate pentru anul 2017, la finalul unui an marcat de diviziuni profunde scoase în evidenţă de referendumul pentru Brexit, transmite AFP.
Economica.net - S, 24 dec. 2016, 07:53
Premierul britanic face un apel la unitate pentru anul 2017

În primul său mesaj video de Crăciun, Theresa May a spus că Regatul Unit are nevoie de unitate pentru a-şi construi noul rol pe scena internaţională în condiţiile ieşirii din Uniunea Europeană.

La referendumul din iunie, 52% dintre britanicii prezenţi la vot au optat pentru ieşirea din UE, decizie ce a provocat o diviziune profundă între adepţii şi opozanţii Brexit. Controversele de după referendum au dominat dezbaterea publică din regat.

Premierul a declarat că vrea să lanseze în martie 2017 procedurile pentru ieşirea ţării din UE. Aceste proceduri pot dura până la doi ani. În mesajul de Crăciun, May a spus că „în acest moment când familiile se reunesc pentru a sărbători sfârşitul anului, a fi împreună e important nu doar pentru fiecare dintre noi, ci şi pentru noi ca ţară”.

„Acum, când suntem pe cale să părăsim UE, trebuie să profităm de această ocazie istorică pentru a ne construi în lume un nou rol, un rol îndrăzneţ, şi de a ne unifica ţara pe măsură ce facem paşi spre viitor. Alături de partenerii noştri străini, vom promova comerţul şi prosperitatea şi ne vom confrunta cu pericolele ce ameninţă ţara şi securitatea mondială”, a spus premierul britanic.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...