Preşedintele ANRP: 70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat luni, la Cluj, că 60%-70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 13:45
Preşedintele ANRP: 70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat luni, la Cluj, că 60%-70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate.

El a afirmat că s-au descoperit şi se descoperă încă mari prejudicii produse bugetului de stat în procesul de evaluare şi acordare de despăgubiri stabilite în perioada 2010-2011. Preşedintele ANRP a explicat că în perioada amintită o serie de persoane, care deţineau ‘reţeta’ necesară, au preferat să fie despăgubiţi, ‘pentru că se plătea bine’, decât să primească teren în altă parte.

‘S-au constatat unele fapte ilegale deosebit de grave, se descoperă mari prejudicii produse bugetului de stat în procesul de evaluare şi acordare de despăgubiri. Cel mai important este începerea recuperării acestor prejudicii. Instituţiile statului pun sechestre asiguratorii şi, cu siguranţă, vom vedea şi primele sume întoarse la bugetul de stat în urma acestor acţiuni. A existat o perioadă în România, anii 2010 – 2011, când oamenii nu mai vroiau pământ, pentru că se plătea foarte bine, supraevaluat, la ANRP. Mă refer la oameni care ştiau reţeta supraevaluării şi încasării banilor la ANRP. (…) Din procentul dosarelor care depăşesc un milion de euro, 60%-70% sunt supraevaluate’, a spus Băeşu.

Preşedintele ANRP a precizat şi faptul că în cazul acelor cazuri descoperite deja că au fost supraevaluate s-au sesizat inclusiv organele de anchetă. ‘Sperăm că de aici înainte lucrurile vor lua o altă turnură şi se vor ocupa unii care pot mai mult decât noi’, a mai spus preşedintele ANRP.

Fiind întrebat de jurnalişti ce prejudiciu a fost stabilit în dosarul dosarul moşiei Brătianu – Pricop, George Băeşu a spus că de acest dosar se va ocupa cel mai probabil DIICOT.

‘Prima problemă este legată de modul în care s-a stabilit cine are dreptul acolo. Acolo a fost o evaluare de zece milioane de euro, o hotărâre judecătorească prin care am fost obligaţi să dăm, pentru că acolo nu ANRP şi nu comisia a evaluat şi a aprobat evaluările, acolo o instanţă a spus să se plătească conform raportului de evaluare, fără ca cineva să deschidă acest raport. Nu ştiu ce se va întâmpla, înţeleg că a spus procurorul general Niţu că s-a rezolvat conflictul de competenţă, pentru că nu se ştia care Parchet din România trebuie să verifice. Am înţeles că se va ocupa DIICOT, ceea ce înseamnă că Parchetul General a făcut o evaluare acolo şi a stabilit valoarea prejudiciului’, a mai spus George Băeşu.

Te-ar mai putea interesa și
PFA sau SRL? Șoferii de Uber și Bolt sunt în top PFA.  Co-fondator SOLO: Astăzi alegerea dintre PFA și SRL nu se mai face în funcție de taxe
PFA sau SRL? Șoferii de Uber și Bolt sunt în top PFA. Co-fondator SOLO: Astăzi alegerea dintre PFA și SRL nu se mai ...
Profilul românilor care își deschid un PFA s-a schimbat semnificativ în ultimii ani. Dacă în urmă cu cinci ani domenii precum IT, marketing și consultanța dominau piața muncii independente,......
PMB a intrat cu lucrările de modernizare pe 13 dintre străzile cartierului Henri Coandă. 40 de utilaje sunt puse la treabă (FOTO)
PMB a intrat cu lucrările de modernizare pe 13 dintre străzile cartierului Henri Coandă. 40 de utilaje sunt puse la treabă ...
Lucrările de modernizare a infrastructurii din cartierul Henri Coandă avansează, iar Primăria Municipiului Bucureşti ...
Criza în energie: Sectorul din Capitală care lasă mai jos lumina în parcuri
Criza în energie: Sectorul din Capitală care lasă mai jos lumina în parcuri
Intensitatea iluminatului în cea mai mare parte a parcurilor și locurilor de joacă administrate de Sectorul 6 va fi diminuată ...
Voltrelli reduce semnificativ tariful pentru alimentarea mașinilor electrice din stațiile sale aflate în centre comerciale
Voltrelli reduce semnificativ tariful pentru alimentarea mașinilor electrice din stațiile sale aflate în centre comerciale
Lanțul de stații e încărcare Voltrelli, unul dintre cele mai mari din România, anunță că, în contextul crizei energetice ...