Preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu premierul Cîţu pe tema crizei guvernamentale

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, luni, o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pe tema crizei guvernamentale, a informat Administraţia Prezidenţială. Întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 12,30.
Ion Dobreanu - lun, 06 sept. 2021, 10:15
Preşedintele Iohannis va avea o întâlnire cu premierul Cîţu pe tema crizei guvernamentale

Săptămâna trecută, miercuri, premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în contextul discuţiilor pe marginea Programului ‘Anghel Saligny’, decizie acceptată de preşedintele Klaus Iohannis. Stelian Ion a afirmat că revocarea sa din funcţie are şi „un substrat nevăzut”, legat de concursurile pentru conducerea unor Parchete, scrie Agerpres.

Vineri, moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari de la USR PLUS şi AUR, a fost depusă la Parlament.

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, sâmbătă, USR-PLUS să revină la masa dialogului în coaliţie, arătând că „noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră”.

Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, a declarat luni că PNL va depune astăzi la ședința birourilor permanente reunite ale Parlamentului o cerere pentru verificarea legalității semnăturilor de pe moțiunea de cenzură a USR PLUS și AUR, scrie ROMÂNIATV.NET.

”Vom cere să se verifice dacă e îndeplinită o condiție esențială pentru orice moțiune de cenzură, și anume existența semnăturilor a minimum o pătrime din numărul parlamentarilor”, a declarat Daniel Fenechiu pentru g4media.

Întrebat care sunt pașii formali în cazul în care birourile permanente acceptă cererea PNL, Daniel Fenechiu a spus că ”regulamentul nu stabilește un termen. De principiu, funcție de natura suspiciunilor, birourile permanente reunite dau un termen și aleg structura care să facă verificare: fie o comisie parlamentară reunită precum comisia de statut, fie aparatul tehnic al Parlamentului”.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru luni, de la ora 12,00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR. Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23,00, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă. Nici sâmbătă nu a fost întrunit cvorumul necesar, şedinţa fiind programată pentru luni.

Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.

Conform Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor în ziua în care aceasta a fost depusă.

Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

 

Te-ar mai putea interesa și
Germanii de la BASF și americanii de la  ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse prin tehnologia de piroliză a metanului
Germanii de la BASF și americanii de la ExxonMobil își unesc forțele pentru dezvoltarea hidrogenului cu emisii reduse ...
BASF și ExxonMobil au anunțat formarea unei colaborări strategice pentru avansarea tehnologiei de piroliză a metanului, un pas important în direcția unor soluții eficiente, competitive ca......
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile rusești Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat licențe pentru deschiderea de filiale în India – surse
Băncile ruseşti Gazprombank şi Alfa Bank au solicitat organismelor de reglementare din India să le permită să înceapă ...
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după oprirea Centralei Brazi
Dumitru Chisăliţă, președintele AEI: Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului ...
Hidroenergia a salvat România în ultimele 24 de ore de la colapsul sistemului energetic, după incidentul de la Barajul ...
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Oana Țoiu: Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal până în aprilie 2026
Benzinăriile Lukoil pot funcţiona legal, pot plăti salarii şi achiziţiona stocuri până în aprilie 2026, a precizat, ...