Proiect: Statul va putea cumpăra acţiuni la firme, iar administrarea specială va fi eliminată

Un proiect de lege postat pe site-ul Ministerului Economiei prevede, între altele, ca statul să poată cumpăra acţiuni la societăţi comerciale - lucru interzis în prezent. Viitoarea lege va schimba şi regimul administrării speciale a companiilor de stat.
Economica.net - vin, 03 nov. 2017, 12:49
Proiect: Statul va putea cumpăra acţiuni la firme, iar administrarea specială va fi eliminată

Legislaţia în vigoare nu permite statului român să achiziţioneze acţiuni la societăţi, nefiind până în prezent reglementat mecanismul prin care statul, la rândul său, ca şi ceilalţi acţionari, să îşi poată consolida poziţia de acţionar. În aceste condiţii, „este necesară constituirea cadrului legal care să permită şi să stabilească acest mecanism, având în vedere faptul că statul trebuie să acţioneze în interes public, spre beneficiul tuturor cetăţenilor săi”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului legislativ.

„Prezenţa statului ca acţionar trebuie văzută ca având o motivaţie mult mai largă decât cea a unui investitor privat, pornind de la nevoile pe care statul trebuie să le acopere, atât de natură economică, cât şi socială”, menţionează iniţiatorii.

Una dintre propunerile de acţiuni aprobate printr-un memorandum adoptat în 2015 este ca autorităţile române să revizuiască legislaţia privatizării în vederea eliminării administrării speciale.

Instituţia administrării speciale este reglementată în prezent prin Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare şi de H.G. nr. 577/2002 privind normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Administrarea specială este o măsură instituită pentru societăţile la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine un pachet majoritar de acţiuni şi la filialele acestora aflate în perioada preliminară privatizării, fiind introdusă în scopul creşterii atractivităţii societăţii în vederea privatizării.

La data instituirii procedurii de administrare specialã se instituia şi procedura de supraveghere financiară a acestor companii, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării cu modificãrile şi completările ulterioare.

Procedura de administrare specială în perioada de privatizare „încetează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, în situaţia unei privatizări finalizate, sau la data stabilită prin ordin ori prin decizie”, se mai arată în documentul citat.

Pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor de administrare şi valorificare a participaţiilor statului, instituţiile publice implicate reţin permanent la dispoziţia lor o sumă din veniturile încasate din vânzarea acţiunilor la care acestea derulează procesul de privatizare, precum şi din alte venituri incluse potrivit legii în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare, sumă ce reprezintă jumătate din cuantumul anual al cheltuielilor prevăzute în bugetele lor de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare. „Se va menţine această prevedere şi în proiectul de act normativ pentru asigurarea fondurilor necesare desfasurării activităţii de valorificare şi administrare, chiar în situaţia în care nu există într-un an niciun venit din valorificarea acţiunilor operatorilor economici din portofoliu”, mai arată documentul.

Potrivit iniţiatorilor, deţinerea de către stat de participaţii la întreprinderile publice „are la bază atât raţiuni economice, cât şi sociale, de serviciu public, structurale sau de siguranţă naţională, pornind şi de la aşteptările cu privire la nevoile pe care acesta trebuie să le acopere”.

În prezent, statul deţine participaţii majoritare la întreprinderile publice care acţionează în următoarele domenii:
– monopolului natural – infrastructura de transport, de energie electrică şi de gaz natural, apă etc.;
– controlul asupra resurselor naturale – energia şi mediul, inclusiv sectoarele silvic, minier şi hidrologic;
– serviciilor publice – de transport public, servicii poştale, etc.;
– apărării şi securităţii naţionale.

„Indiferent de motivaţia statului ca acţionar în întreprinderile publice, aceasta are întotdeauna un impact economic, cu implicaţii substanţiale asupra bugetului de stat, precum şi de natură socială. Diversificarea acţionariatului în cadrul acestor întreprinderi prin cumpărarea sau valorificarea de pachete minoritare, inclusiv prin intermediul pieţelor de capital, poate fi un lucru benefic pentru vizibilitatea, eficacitatea şi profitabilitatea acestora. În unele societăţi însă, cum sunt societăţile de interes strategic, este importantă prezenţa statului ca acţionar, într-un procent care să asigure adoptarea unor decizii strategice obligatorii la nivel naţional, cu respectarea principiilor concurenţei”, mai arată iniţiatorii.

Te-ar mai putea interesa și
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea infrastructurii de transport a energiei electrice
Electromontaj Carpați a semnat cu Transelectrica două contracte în valoare de peste 142 de milioane de lei pentru extinderea ...
Grampet Logistics, parte a Grampet Group și acționar majoritar al companiei Electromontaj Carpați S.A. Sibiu, anunță semnarea a două contracte cu CNTEE Transelectrica S.A., în urma......
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui cablu submarin
Alertă în Polonia. Manevre „suspecte” efectuate de un petrolier din flota-fantomă a Rusiei, deasupra unui ...
O navă din "flota fantomă" de petroliere ruseşti a efectuat manevre "suspecte" în proximitatea unui cablu energetic care ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Ultimii kilometri (14,57 km) ai secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești se apropie de finalizare, spune ministrul ...
O nouă maşină chinezească ieftină care vrea să cucerească Europa. Cum arată BYD Dolphin Surf, cât costă şi ce autonomie are
O nouă maşină chinezească ieftină care vrea să cucerească Europa. Cum arată BYD Dolphin Surf, cât costă şi ce ...
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a lansat miercuri, la Berlin, modelul low-cost Dolphin Surf, care a devenit ...