Chisăliţă: Programul de racordare gratuită la gaze trebuie oprit, pentru că duce la scumpiri pentru toată lumea

Autorităţile ar trebui să sisteze programul de racordare gratuită a consumatorilor români la reţeaua de gaze, întrucât acest lucru duce la majorarea preţurilor pentru toată lumea, prin socializarea costurilor, precum şi la creşterea importurilor, a afirmat, luni, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, într-o întâlnire cu presa.
AGERPRES - lun, 07 mart. 2022, 12:59
Chisăliţă: Programul de racordare gratuită la gaze trebuie oprit, pentru că duce la scumpiri pentru toată lumea

„Avem drept politică de ţară să racordăm gratuit 1,8 milioane de consumatori. Deşi mă îndoiesc că vor dori să consume gaze la preţurile de acum, acest lucru va necesita o cantitate de 4 miliarde de metri cubi pe an, pe care de unde le vom scoate? Ar trebui să spunem stop acestui program, care ar însemna să avem nevoie de foarte multe gaze în plus şi să crească preţul gazelor pentru toată lumea, pentru că aceste costuri cu racordarea se socializează la toţi consumatorii”, a arătat Chisăliţă, scrie Agerpres.

Aceasta deoarece, deşi racordarea este gratuită pentru cei care se leagă la reţea, costurile sunt plătite iniţial de operatorul de distribuţie, apoi, conform legii, sunt recuperate de companii prin tarifele de distribuţie pe care le plătesc toţi consumatorii de gaze.

„Anul trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, România a importat 3,2 miliarde de metri cubi de gaze, adică 29% din consum. Aceasta în condiţiile în care Azomureş a fost închis, iar iarna a fost una blândă, altfel ponderea importurilor ar fi fost şi mai mare”, a mai spus Chisăliţă.

El a arătat că există câteva măsuri pe care România le poate lua pentru a reduce la jumătate cantitatea de gaze importată.

„Este vorba despre exploatarea unor zăcăminte care nu au fost racordate până acum la reţeaua de transport pentru că s-au opus oamenii care deţin terenurile, aşadar este nevoie de modificarea legislaţiei pentru a nu mai ajunge în situaţia în care un nene se opune unei conducte pe terenul lui pentru că nu vrea sau pentru că vrea un milion de euro sau de dolari. În al doilea rând, zăcămintele de gaze din Marea Neagră puteau fi puse în valoare de anul trecut. Din păcate, proiectul trenează, trenează, trenează din motive care nu sunt de natură tehnică şi este păcat să aruncăm banii pe importuri în loc să folosim aceste gaze”, a completat reprezentantul AEI.

Chisăliţă a amintit şi că OMV Petrom şi-a redus producţia internă de gaze, ceea ce duce la un deficit şi mai mare pe piaţa internă.

În ceea ce priveşte preţurile produselor, acestea vor exploda în acest an, consideră Chisăliţă.

Luni dimineaţa, preţul gazelor naturale a atins un nou maxim istoric pe piaţa europeană, după ce SUA au anunţat că ar putea impune restricţii pentru importurile de petrol rusesc, o decizie care ar crea noi îngrijorări pe pieţele de materii prime, transmite Bloomberg.

La hub-ul de gaze TTF din Ţările de Jos, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile au crescut cu 79% până la un nou record de 345 de euro pe MWh.

Avansul de luni reprezintă o continuare a unei tendinţe de apreciere care a făcut ca preţurile să se dubleze pe parcursul săptămânii trecute, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia şi sancţiunile internaţionale care vizează Rusia au dat peste cap pieţele de materii prime din toată lumea.

Cotaţia barilului de ţiţei a trecut de 139 de dolari la bursa de la Londra, iar aluminiul şi cuprul au atins şi ele noi maxime istorice.

Te-ar mai putea interesa și
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, care leagă direct Germania de Italia prin pasul Brenner, a fost închisă......
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând ...
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...