Raport ONU: Sunt necesare acțiuni urgente pentru protejarea biodiversității, în condițiile în care suprafața împădurită continuă să scadă

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a dat publicități astăzi noua ediție a raportului „Statutul pădurilor lumii", în care sunt menționate starea alarmantă a biodiversității la nivel mondial, cauzată de defrișare și degradare, și măsurile care ar trebui să fie luate pentru conservarea acesteia, anunță agenția ONU prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - vin, 22 mai 2020, 14:49
Raport ONU: Sunt necesare acțiuni urgente pentru protejarea biodiversității, în condițiile în care suprafața împădurită continuă să scadă

Potrivit studiului realizat de FAO, conservarea și utilizarea durabilă a resurselor forestiere pot proteja plantele, animalele și mijloacele de trai. Pentru aceasta este necesară o mobilizare rapidă pentru apărarea biodiversității globale, care depinde în totalitate de modul în care interacționăm și utilizăm pădurile, se spune în raportul publicat de Ziua Internațională a Diversității Biologice (22 mai).

Acest studiu a fost întocmit pentru prima dată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO)  în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și cu asistența tehnică asigurată din partea Centrului Mondial pentru Monitorizarea Conservării al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP-WCMC).

În „Statutul pădurilor lumii” se menționează că începând cu 1990, aproximativ 420 de milioane de hectare de păduri s-au pierdut că urmare a conversiei acestora în alte destinații ale terenurilor, deși acțiunile de defrișare au încetinit în ultimele trei decenii.

Criză COVID-19 a scos în evidență importanța conservării naturii și a utilizării durabile, forțându-ne să recunoaștem că sănătatea umană depinde de sănătatea ecosistemului.

Protecția pădurilor joacă un rol esențial în acest sens, deoarece acestea includ cea mai mare parte a biodiversității terestre din lume. După cum se arată în raport, pădurile conțin 60.000 de specii diferite de arbori, 80% din speciile amfibiene, 75% din speciile de păsări și 68% din toate mamiferele de pe Pământ. Evaluarea resurselor forestiere globale 2020 a FAO, menționată în raport, a arătat că, în ciuda scăderii defrișărilor în ultimul deceniu, aproape 10 milioane de hectare de pădure sunt pierdute anual că urmare a conversiei pădurilor în terenuri agricole și alte destinații ale terenurilor.

„Defrișarea și degradarea pădurilor continuă într-un ritm alarmant, contribuind în mod semnificativ la pierderea continuă a biodiversității”, au declarat directorul general al FAO, Qu Dongyu și directorul executiv al UNEP, Înger Andersen, în introducerea raportului.

Raportul oferă o imagine de ansamblu a biodiversității forestiere, inclusiv hărți care indică pădurile lumii unde încă se păstrează resurse bogate de floră și faună, cum ar fi cele din nordul Anzilor și părți ale bazinului Congo, dar și pădurile unde aceste resurse au fost pierdute.

Conservarea și utilizarea durabilă:

Un studiu special, parte a raportului, realizat de Centrul comun de cercetare al Comisiei Europene și Serviciul Forestier al SUA a identificat la nivel mondial 34,8 milioane de situri forestiere, cu dimensiuni cuprinse între 1 hectar și 680 milioane hectare. Sunt necesare urgent eforturi mai mari de restaurare pentru a reuni fragmentele de pădure.

Pe măsură ce FAO și UNEP se pregătesc să conducă începând cu 2012 Deceniul Națiunilor Unite privind restaurarea ecosistemelor, iar țările discută un Cadru Global pentru Biodiversitate pentru viitor, Qu și Andersen și-au exprimat angajamentul pentru a spori cooperarea la nivel mondial pentru restabilirea ecosistemelor degradate și deteriorate, combaterea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității.

„Pentru a inversă procesul de defrișare și pierderea biodiversității, avem nevoie de schimbări transformaționale în modul în care producem și consumăm alimente”, au spus Qu și Andersen. „De asemenea, trebuie să conservăm și să gestionăm pădurile și copacii printr-o abordare integrată și să remediem pagubele produse prin eforturi de reîmpădurire.”

Raportul notează că Obiectivele de la Aichi pentru Biodiversitate de a proteja cel puțin 17% din suprafața terestră până în 2020 a fost atins pentru păduri, deși este încă nevoie de progrese pentru a asigura reprezentativitatea și eficacitatea unei astfel de protecții.

Un studiu realizat de UNEP-WCMC pentru acest raport arată că cea mai mare creștere a suprafețelor forestiere protejate s-a produs în pădurile tropicale. Mai mult, peste 30 la sută din toate pădurile tropicale, pădurile subtropicale uscate și pădurile temperate oceanice sunt acum localizate în arii protejate.

Locuri de muncă și mijloace de trăi:

Pădurile oferă peste 86 de milioane de locuri de muncă. Dintre cei care trăiesc în sărăcie extremă, peste 90 la sută depind de păduri pentru hrană, lemn de foc sau o parte din mijloacele de trăi ale acestora. Acest număr include opt milioane de oameni extrem de săraci și dependenți de pădure doar în America Latină.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea economică a României, subliniind că acest lucru depinde de accelerarea......
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
ANPIS: Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu 26.000 în primele patru luni din 2026
Numărul beneficiarilor alocaţiei de stat pentru copii a crescut cu aproape 26.000 în primele patru luni ale anului 2026, ...