Referendumul din Crimeea este neconstituţional, conform unui raport al Consiliului Europei

Consiliul Europei estimează, într-un raport preliminar, că referendumul de duminică, prin care se supune la vot realipirea Crimeii la Rusia, nu este compatibil cu principiile constituţionale, a susţinut sâmbătă un purtător de cuvânt al acestei organizaţii paneuropene, transmite AFP.
Economica.net - S, 15 mart. 2014, 18:23
Referendumul din Crimeea este neconstituţional, conform unui raport al Consiliului Europei

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a confirmat pentru AFP informaţiile publicate de media germană şi austriacă în acest sens, citându-l pe ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz.

Şeful diplomaţiei austriece a precizat pentru presă că raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia, care reuneşte specialişti europeni în drept constituţional şi este legat de Consiliul Europei, a ajuns la concluzia că separarea Crimeii de Ucraina este ilegală sub raport constituţional.

Austria deţine în prezent preşedinţia comitetului de miniştri, ‘organul executiv’ al Consiliului Europei care reuneşte miniştrii de externe din cele 47 de ţări membre ale Consiliului Europei şi reprezentanţii lor.

‘Pot confirma anunţul făcut de ministrul austriac de externe’ cu privire la existenţa acestui raport, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că acest raport preliminar, ce urmează să fie supus aprobării în sesiunea plenară a Comisiei de la Veneţia la 21 martie, indică faptul că un astfel de referendum ‘nu este compatibil cu principiile constituţionale şi cu standardele democratice’.

Thorbjorn Jagland, care a fost la 10 martie la Kiev alături de Sebastian Kurz, le-a solicitat experţilor Comisiei de la Veneţia să ‘examineze legalitatea’ acestui referendum ce a fost anunţat pentru data de 16 martie de rusofonii din Crimeea.

Consiliul Europei, organism înfiinţat în 1949 şi care are sediul la Strasbourg (Franţa), este o organizaţie interguvernamentală ce regrupează în prezent 47 de state, printre care cele 28 de state membre UE şi Turcia. Ucraina şi Rusia au devenit membre din 1995 şi respectiv 1996. Obiectivul principal al acestei organizaţii este apărarea democraţiei, a drepturilor omului şi a principiilor statului de drept.

De asemenea, mai mulţi lideri europeni au calificat acest referendum drept ‘ilegal’, printre care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, François Hollande

Te-ar mai putea interesa și
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...