Reuniune la nivel înalt UE-USA miercuri, la Bruxelles, privind prezenţa laptopurilor la bordul avioanelor

O reuniune la nivel înalt va avea loc miercuri la Bruxelles între autorităţile europene şi cele americane cu privire la posibila interzicere de către SUA a laptopurilor la bordul avioanelor care decolează din Europa, a comunicat luni Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite AFP.
Economica.net - lun, 15 mai 2017, 13:59
Reuniune la nivel înalt UE-USA miercuri, la Bruxelles, privind prezenţa laptopurilor la bordul avioanelor

Organizarea acestei reuniuni în cursul săptămânii fusese anunţată vineri de Bruxelles în urma unor discuţii telefonice între ministrul american pentru securitate internă, John Kelly, şi responsabili europeni, însă data nu fusese precizată.

Margaritis Schinas a reamintit că, în discuţiile de vineri, solicitate de europeni pentru a înţelege mai bine intenţiile Washingtonului, acesta nu a anunţat ‘nicio interdicţie de aparate electronice’ la bordul avioanelor.

Incertitudinile Bruxellesului au fost declanşate de un purtător de cuvânt ministerial american, potrivit căruia administraţia SUA ar avea în vedere interzicerea în cabinele avioanelor transatlantice a laptopurilor, a tabletelor şi a oricăror aparate electronice mai mari decât un telefon mobil.

Această măsură de securitate antiteroristă ar constitui o extindere a celei în vigoare din martie asupra avioanelor care decolează din Turcia şi din câteva state din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (Egipt, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Maroc, Qatar şi Iordania). Marea Britanie a introdus ulterior măsuri similare pentru zborurile provenite din Turcia, Liban, Iordania, Egipt, Tunisia şi Arabia Saudită.

Comisia Europeană a reamintit vineri Washingtonului ‘necesitatea unei acţiuni comune şi coordonate’ în domeniul securităţii, a precizat luni Schinas.

‘Ca etapă viitoare, Comisia va găzdui discuţii la nivel înalt, pe plan politic şi tehnic, cu autorităţile americane miercuri după-amiază pentru evaluarea împreună a oricărei noi ameninţări şi pentru a lucra la o abordare comună de răspuns’, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...