Risc major de confruntare nucleară în urma unui exerciţiu al NATO din 1983 – raport

Un exerciţiu al NATO, efectuat în 1983, a adus lumea în pragul unei confruntări nucleare cu Uniunea Sovietică, SUA subestimând mult timp gravitatea a ceea ce s-a petrecut atunci, potrivit unui raport secret american, citat marţi de AFP.
Economica.net - mar, 27 oct. 2015, 06:35
Risc major de confruntare nucleară în urma unui exerciţiu al NATO din 1983 - raport

Raportul a fost redactat în 1990 de consilieri ai preşedintelui american în domeniul informaţiilor şi tocmai a fost declasificat, scrie Agerpres.

În noiembrie 1983, în momentul declanşării exerciţiului Able Archer de către NATO în Europa occidentală, tensiunea între Est şi Vest era foarte ridicată.

URSS doborâse cu două luni înainte un Boeing 747 sud-coreean, acuzat că ar efectua o misiune de spionaj, pentru că intrase în spaţiul aerian sovietic.

La rândul său, NATO începuse să-şi desfăşoare în Germania de Vest rachetele nucleare americane Pershing II, ca răspuns la amplasarea rachetelor SS-20 sovietice.

În momentul declanşării exerciţiului Able Archer, Kremlinul a pus aviaţia sovietică staţionată în Germania de Est şi Polonia în stare de alertă maximă şi a lansat zboruri de recunoaştere suplimentare. KGB şi GRU /serviciul de informaţii militar/ au primit misiunea de a sesiza orice semn care ar indica pregătirea unui atac nuclear.

‘Acest comportament anormal al sovieticilor’ în faţa unui exerciţiu de acest tip ‘nu a declanşat totuşi sonerii de alarmă în SUA’, subliniază raportul secret.

La timpul respectiv, responsabilii occidentali nu voiau să vadă în aceste iniţiative militare decât un gest de propagandă. Ei nu realizau că sovieticii se întreabă cu adevărat dacă exerciţiul NATO nu maschează o veritabilă ofensivă nucleară.

‘Ne-am aflat, poate din inadvertenţă’, în pragul unei confruntări, estimează raportul.

Serviciul de informaţii american a avut nevoie de mai mulţi ani până când să înţeleagă pe deplin teama sovieticilor, relevă autorii documentului.

Ronald Reagan, preşedintele american la timpul respectiv, ‘a primit evaluări’ despre starea de spirit a conducătorilor de la Moscova ‘care subestimau riscurile acesteia pentru SUA’, subliniază ei.

Raportul a fost declasificat la cererea unui centru de cercetări american, National Security Archive, care depinde de Universitatea George Washington.

Deşi a fost scris în 1990, el conţine observaţii care îşi află un nou ecou în prezent, într-o perioadă în care tensiunea între Moscova şi Washington a crescut.

SUA trebuie să se asigure că îşi efectuează exerciţiile militare şi activităţile de informaţii ţinând cont de ‘indici ai războiului’, avertizează autorii săi.

‘Evenimentele se derulează atât de rapid încât ar fi imprudent să se presupună că liderii sovietici nu vor pune pacea în pericol, din neînţelegere sau din rea intenţie’, mai subliniază raportul.

Te-ar mai putea interesa și
Ziua și scumpirea în benzinării: noi creșteri de preț la carburanți. Cât costă benzina și motorina azi, 14 martie
Ziua și scumpirea în benzinării: noi creșteri de preț la carburanți. Cât costă benzina și motorina azi, 14 martie
Prețurile carburanților au crescut din nou azi în benzinării, dar de data aceasta s-a scumpit doar benzina, care a ajuns în jurul valorii de 8,5 lei pe litru. Este a opta scumpire în această......
Un celebru stadion din România revine la viață. Au început lucrările
Un celebru stadion din România revine la viață. Au început lucrările
Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești prinde viață, anunță Compania Națională de Investiții. Lucrările la viitoarea ...
Creșterea prețului petrolului amenință revenirea economiei Germaniei, “motorul” Uniunii Europene
Creșterea prețului petrolului amenință revenirea economiei Germaniei, “motorul” Uniunii Europene
Cât de mult scumpi războiul din Iran petrolul, benzina și motorina? Există o mare îngrijorare că șocul prețurilor ...
Va scădea sau nu povara taxelor pe carbon în UE? Opt țări se opun
Va scădea sau nu povara taxelor pe carbon în UE? Opt țări se opun
Opt state membre avertizează UE să nu anuleze sau să suspende sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), ...