România a urcat şase poziţii şi ocupă locul 42 din 128 de state în Indexul Inovării Globale 2017

Elveţia este în continuare cea mai inovativă economie din lume, în timp ce România a urcat şase poziţii comparativ cu anul trecut, situându-se pe locul 42 din 128 de state incluse în Indexul Inovării Globale, potrivit unui raport publicat joi de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), o agenţie specializată a ONU, transmite Reuters.
Economica.net - J, 15 iun. 2017, 20:11
România a urcat şase poziţii şi ocupă locul 42 din 128 de state în Indexul Inovării Globale 2017

Chiar dacă a urcat şase poziţii comparativ cu 2016, România se situează în urma ţărilor din regiune, în condiţiile în care Cehia ocupă locul 24, Slovenia (32), Letonia (33), Slovacia (34), Bulgaria (36), Polonia (38), Ungaria (39), Lituania (40) şi Croaţia ocupă locul 41. În urma României se situează Turcia (43), Grecia (44), Rusia (45), Ucraina (50) şi Republica Moldova (54).

Pe o scară de la 0 la 100, România a obţinut un scor de 39,16 puncte, după ce analiştii WIPO au evoluat performanţele inovative ale ţării pe baza analizei a 81 de indicatori precum instituţiile, mediul politic şi de afaceri, cadrul de reglementare, educaţia, cercetare &dezvoltare, capitalul uman şi infrastructura.

Cu un scor de 67,69 puncte, Elveţia ocupă prima poziţie în Indexul Inovării Globale, urmată în ordine de Suedia, Olanda, SUA, Marea Britanie, Danemarca, Singapore, Finlanda, Germania şi Irlanda. Cea mai puţin inovativă economie din lume este Yemen.

‘Elveţia este din nou medaliată cu aur, pentru al şaptelea an consecutiv, astfel că este vorba de o performanţă deosebită’, a declarat preşedintele WIPO, Francis Gurry. Acesta a apreciat că este prematur să evalueze impactul politicilor preşedintelui Trump sau decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană asupra poziţiilor lor în clasament dar a subliniat că deschiderea internaţională este vitală pentru stimularea inovaţiei.

În ediţia din acest an a Indexului Inovării Globale, 15 din cele mai bine clasate 25 de economii sunt din Europa. Însă economiile emergente urcă rapid în acest clasament. China a urcat trei poziţii până pe locul 22, fiind cea mai bine plasată ţară în curs de dezvoltare, în timp ce Emiratele Arabe Unite, Vietnanul şi Kuweitul au fost statele care au înregistrat cele mai mari creşteri.

Indexul Inovarii Globale este un raport anual elaborat de publicat de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (WIPO), Universitatea Cornell şi INSEAD.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană deblochează 3,3 miliarde de euro din împrumutul pentru înzestrarea militară a Ucrainei
Comisia Europeană deblochează 3,3 miliarde de euro din împrumutul pentru înzestrarea militară a Ucrainei
Comisia Europeană va vira vineri alte 3,3 miliarde de euro Ucrainei pentru achiziţionarea de echipamente de apărare, în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru sprijinirea acestei......
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una care să contribuie activ la dezvoltarea ei?
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una ...
Piața de capital traversează o perioadă în care rolul său în economie devine mai important decât oricând. Nu mai ...
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
Un număr de 533 de întreprinderi publice, reprezentând 28,5% din total, nu au depus la timp situaţiile financiare aferente ...
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate ...
Ministerul Energiei a efectuat, în 2026, plăţi de peste 332,32 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanţate ...