România ocupă penultimul loc din 20 de ţări UE în ceea ce priveşte valoarea salariului minim – studiu

România are al doilea cel mai mic salariu minim dintr-un număr de 20 de ţări analizate din Uniunea Europeană, cu o valoare de 323 euro, reiese dintr-un studiu al KPMG remis, miercuri.
Economica.net - mie, 05 apr. 2017, 14:07
România ocupă penultimul loc din 20 de ţări UE în ceea ce priveşte valoarea salariului minim - studiu

Cel mai mic salariu minim este în Bulgaria, respectiv 235 euro. După România, locul al treilea este deţinut de Letonia şi Lituania cu câte 380 euro, urmate de Cehia cu 407 euro şi de Ungaria cu 409 euro. La polul opus, cel mai mare salariu minim este în Luxemburg (1.999 euro), urmat de Irlanda cu 1.776 euro şi de Germania cu 1.772 euro. Locurile 4 şi 5 sunt deţinute de Olanda cu 1.552 şi Franţa cu 1.480 euro.

Conform unui comunicat al companiei, respectarea reglementărilor cu privire la salariul minim este una dintre regulile impuse de Directiva privind detaşările transnaţionale (Directiva 96/71/CE).

Statele membre sunt în curs de implementare a Directivei 67/2014/UE al cărei scop este stabilirea unui cadru comun de prevederi, măsuri şi mecanisme de control corespunzătoare care să permită implementarea, aplicarea şi respectarea în mod uniform a Directivei 96/71/CE, cu scopul de a preveni şi a combate eventualele abuzuri.

O dată cu implementarea noii Directive, specialiştii KPMG se aşteaptă ca autorităţile din statele membre să exercite un control sporit în cazul detaşărilor transnaţionale.

‘Companiile recunosc avantajele aduse de existenţa unei forţe de muncă mai flexibile şi mai mobile şi încurajează circulaţia personalului, în special în cadrul Comunităţii Europene. De asemenea, profilul angajatului este în schimbare şi, în contextul globalizării şi al digitalizării, flexibilitatea, în ceea ce priveşte timpul de lucru, locul desfăşurării activităţii şi natura acestor activităţi, este una dintre caracteristicile din ce în ce mai căutate într-o relaţie de muncă. Mobilitatea internaţională, însă, aduce cu sine şi o serie de provocări atât pentru angajat cât şi pentru angajator, iar respectarea prevederilor legale în materie de salariu minim este doar una dintre acestea’, a declarat Mădălina Racoviţan, partener şi coordonator al Diviziei People Services din cadrul KPMG în România.

Potrivit acesteia, determinarea salariului minim aplicabil poate fi mai dificilă decât pare la prima vedere, întrucât nu în toate statele există un salariu minim unic la nivel naţional.

‘În multe state salariul minim depinde de diverşi factori precum industria în care activează angajatorul, funcţia deţinută de angajat sau vârsta acestuia. În plus, pentru anumite sectoare sau industrii, salariul minim poate fi reglementat prin contracte colective de muncă, caz în care salariul minim stabilit la nivel naţional s-ar putea să nu mai aibă relevanţă. Dacă determinarea nivelului salariului minim începe să pară complicată, şi mai dificilă este determinarea acelor elemente care pot fi incluse în salariul minim. Sunt state care permit includerea în salariul minim a tuturor elementelor de remuneraţie, chiar şi diurnă, pe când în alte state salariul de bază este singurul luat în calcul în vederea determinării salariului minim’, a mai arătat Racoviţan.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...