România şi Bulgaria ar putea construi un terminal logistic intermodal

Coordonatorul Naţional pentru Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), Silvia Davidoiu, a participat la Forumul transfrontalier de dezbateri 'Bulgaria şi România în contextul cooperării teritoriale europene', programul evenimentului vizând dezbaterea subiectelor de interes pentru regiune, precum impactul podului Calafat - Vidin asupra economiei locale, transportul de mărfuri pe Dunăre şi dezvoltarea parcurilor industriale ca surse de creştere economică.
Economica.net - vin, 21 oct. 2016, 16:43
România şi Bulgaria ar putea construi un terminal logistic intermodal

Potrivit unui comunicat MAE transmis vineri AGERPRES, oficialul român a evidenţiat în intervenţia sa importanţa valorificării potenţialului de cooperare transfrontalieră oferit de formatul SUERD, aceasta având impact real asupra cetăţenilor din regiune, cu accent pe implementarea eficientă a proiectelor iniţiate între România şi Bulgaria la nivelul cooperării teritoriale.

În context, reprezentantul MAE a evidenţiat că apartenenţa la UE şi la SUERD ”ne creează” contextul unui dialog deschis şi orientat spre rezultate cu partea bulgară.

”România şi Bulgaria împărtăşesc viziuni convergente când ne dorim ca Dunărea să fie un fluviu care ne uneşte, nu ne desparte. Şi că doar prin conjugarea eforturilor autorităţilor din cele două ţări pot fi depăşite aparenţele blocaje şi atinse obiectivele de interes comun mai eficient, decât dacă s-ar face separat. Ne preocupă, în egală măsură, valorificarea Dunării ca şi coridor de transport fluvial, dar nu numai, având în vedere că Strategia acoperă o multitudine de domenii, pornind de la cele sociale, economice, de educaţie, cercetare, ajungând până la securitate internă’, a spus Silvia Davidoiu.

Referindu-se la proiectele viitoare dezvoltate sub cupola SUERD, reprezentantul MAE a menţionat că sunt mai multe idei care au prins contur, exemplificând zona Giurgiu-Ruse, două oraşe unde cooperarea a avansat foarte mult.

”Una dintre aceste idei o reprezintă proiectul-fanion al SUERD, constând în construcţia unui terminal logistic intermodal, proiect care oferă oportunităţi de dezvoltare pentru zonele adiacente de pe ambele maluri ale Dunării’, a mai spus ea.

La lucrările Forumului au luat parte europarlamentarii Marian-Jean Marinescu (România, membru în Comisia pentru Transporturi şi Turism), Iskra Mihaylova (Bulgaria, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare Regională, Raportor al PE pentru Raportul ‘Cooperarea teritorială europeană – practici optime şi măsuri inovatoare’), precum şi exponenţi ai autorităţilor locale din România şi Bulgaria, reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Forumul s-a desfăşurat în perioada joi şi vineri, la Calafat şi Vidin. Evenimentul a fost organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România şi Centrul Europe Direct Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...