Rusia și SUA au purtat negocieri la Istanbul, care au dezbătut relațiile dintre cele două țări

Rusia și Statele Unite au purtat joi la Istanbul negocieri catalogate drept „pozitive” pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, scrie agenția spaniolă de presă EFE.
Hotnews - vin, 11 apr. 2025, 09:36
Rusia și SUA au purtat negocieri la Istanbul, care au dezbătut relațiile dintre cele două țări

„Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridicate de cei doi președinți Vladimir Putin, respectiv Donald Trump”, a declarat pentru presa rusă Aleksandr Darciev, ambasadorul Rusiei în SUA, care a condus delegația Moscovei la aceste discuții, potrivit Agerpres.

Ambele părți au constatat existența unor „elemente grave de iritare” în relațiile lor bilaterale, care – potrivit diplomatului rus- au fost moștenite de la administrația anterioară de la Washington (administrația președintelui Joe Biden).

Aceste elemente „trebuie eliminate de urgență pentru a consolida încrederea și a restabili pe deplin relațiile între cele două state”, a afirmat Darciev, adăugând că, în perioada următoare, „se va lucra la inițiativele prezentate de părți pentru a se ajunge la noi acorduri la următoarea rundă de consultări”.

Ce au discutat negociatorii

Darciev a subliniat importanța redobândirii în curând de către Rusia a controlului asupra clădirilor diplomatice confiscate în SUA, iar ambele părți au convenit să depună eforturi pentru a duce la bun sfârșit această problemă.

„Am convenit asupra unor măsuri suplimentare pentru a simplifica regimul de circulație al diplomaților și, de asemenea, privind procesarea vizelor acestora”, a mai spus ambasadorul rus.

De asemenea, a fost discutată necesitatea asigurării unor servicii bancare și financiare nebirocratice pentru misiunile diplomatice ale ambelor țări.

În plus, negociatorii au subliniat că intensificarea contactelor între cetățeni și oameni de afaceri va permite restabilirea serviciilor de transport aerian între SUA și Rusia, lucru de care Moscova este foarte interesată.

Negocierile cu ușile închise, la care delegația americană a fost condusă de adjuncta asistentului secretarului de stat pentru Rusia și Europa Centrală, Sonata Coulter, au durat aproape șase ore.

Runda precedentă de consultări la nivel de experți de la Istanbul a avut loc pe 27 februarie, la două săptămâni după prima conversație telefonică între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump.

Washingtonul și Moscova au avut, de asemenea, alte două reuniuni de normalizare a relațiilor bilaterale, în capitala saudită Riad.

Anterior, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce, afirmase că la consultările de la Istanbul nu se va discuta despre războiul din Ucraina, lucru confirmat joi de Kremlin, și nici despre o normalizare completă a relațiilor diplomatice între cele două țări.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...