Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO

Generalul Carsten Breuer, șeful armatei germane, a fost ales sâmbătă viitorul președinte al Comitetului Militar al NATO, cea mai înaltă autoritate militară a Alianței și un important organism consultativ pentru liderii săi politici, potrivit Mediafax.
Mediafax - S, 19 sept. 2026, 22:32
Șeful armatei germane va fi următorul președinte al Comitetului Militar al NATO

Șefii de Stat Major din cele 32 de state membre NATO l-au ales pe Carsten Breuer în cadrul unei reuniuni desfășurate la Copenhaga, a anunțat actualul președinte al Comitetului Militar, amiralul italian Giuseppe Cavo Dragone, într-o postare pe X, potrivit Reuters.

Breuer își va prelua funcția vara viitoare, succedându-i lui Dragone, potrivit Mediafax.

„Judecata dumneavoastră operațională, cunoașterea profundă a acestei Alianțe și experiența la conducerea forțelor armate germane vor fi de mare folos NATO”, a scris Dragone, felicitându-l pe Breuer.

„Șefii apărării și-au pus încrederea în dumneavoastră într-un moment dificil pentru securitatea euroatlantică”, a adăugat el.

Comitetul Militar este cea mai înaltă autoritate militară a NATO, iar președintele său este principalul consilier militar al liderului politic al Alianței, secretarul general Mark Rutte.

Breuer va prelua funcția într-un moment în care NATO trece prin schimbări importante. Președintele american Donald Trump le-a cerut statelor europene să își asume un rol mai mare în propria apărare, după decenii în care Statele Unite au avut principala responsabilitate în cadrul Alianței.

Germania se numără printre țările care și-au crescut puternic bugetul militar.

Breuer, în vârstă de 61 de ani, a fost supranumit „generalul cancelarului” după ce Olaf Scholz l-a numit la conducerea unui comitet de criză care a coordonat răspunsul Germaniei la pandemia de COVID-19.

El s-a alăturat Bundeswehr-ului în 1984, într-o unitate de apărare antiaeriană, iar ulterior a urmat cursurile colegiului Statului Major General al SUA de la Fort Leavenworth, Kansas, precum și pregătirea de stat major în Hamburg.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...