Senatul a adoptat luni proiectul legislativ pentru stabilirea alocației de hrană pentru pacienți la 40 de lei pe zi

Senatul a aprobat, luni, prin adoptare tacită, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 95/2006 prin care se completează tipul de cheltuieli care pot fi finanţate de autorităţile publice locale cu alocaţia de hrană pentru pacienţii spitalizaţi, aceasta fiind stabilită, în anul 2021, la 40 de lei/zi/pacient, cu actualizare anuală cu rata inflaţiei.
AGERPRES - lun, 10 mai 2021, 18:08
Senatul a adoptat luni proiectul legislativ pentru stabilirea alocației de hrană pentru pacienți la 40 de lei pe zi

Nota de adoptare tacită a propunerii legislativă, iniţiată de un grup de deputaţi de la PSD, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 5 mai, a fost citită în plen de vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni.

Alocaţia de hrană este definită, în actul normativ, ca suma unitară pentru servirea mesei de către asiguratul spitalizat, calculată în funcţie de hrana necesară fiecărei categorii de bolnavi recomandată de Colegiul Dieteticienilor din România, repartizată pe durata unei zile: masa de dimineaţă, de prânz şi seara.

Potrivit proiectului de act normativ, alocaţia de hrană se va stabili de către o comisie constituită dintr-un reprezentant al CNAS, un reprezentant al structurilor asociative din care face parte autoritatea publică locală în subordinea căreia se afla unitatea spitalicească – Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene, unul al Ministerului Sănătăţii, al asociaţiei pacienţilor şi un reprezentant al managerilor de spital.

„Alocaţia de hrană poate fi suplimentată prin hotărâre a autorităţii publice locale în subordinea căreia se află unitatea spitalicească cu fonduri din bugetele proprii şi cu fonduri guvernamentale pe baza propunerii Consiliului de Administraţie al unităţii spitaliceşti, aflat în subordinea autorităţii”, se arată în proiectul adoptat tacit de Senat.

O altă prevedere din proiectul adoptat stipulează că „persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale şi de alocaţia de hrană, modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane aplicându-se şi alocaţiei de hrană”.

La dispoziţii tranzitorii, propunerea legislativă prevede că „până la stabilirea alocaţiei de hrană de către comisia prevăzută în actul normativ, alocaţia de hrană pentru anul 2021 va fi în cuantum de 40 lei/zi/pacient, sumă care va fi asigurată din fonduri guvernamentale şi va fi alocată direct spitalelor din subordine”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că nu vor accepta închiderea niciunei fabrici din Germania. Reacția vine pe......
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
Scandal Oil Terminal – dosar evaziune motorină. DIICOT a pus sechestru pe 111 imobile
DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi ...
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată de creșterea din solar și eolian, care au ajuns la un sfert din toată producția țării
Producția și exporturile de energie electrică ale României au crescut la 9 luni. Oprirea centralei nucleare a fost compensată ...
În ciuda problemelor din sistem din ultimele luni– generare tot mai scăzută în hidrocentrale și oprirea ambelor reactoare ...
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la sfârșitul anului 2026 (AIE)
Criză petrol – Premieră după debutul războiului din Iran. Piaţa mondială a petrolului va trece pe excedent la ...
Piaţa mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situaţie de ofertă excedentară, o premieră ...