Serbia negociază un nou acord de împrumut cu FMI

Serbia a demarat marţi negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în ideea de a obţine un nou acord de împrumut care să-i permită să finalizeze cu succes reformele necesare pentru redresarea economiei, a anunţat Banca centrală a Serbiei, transmite AFP.
Economica.net - mar, 04 nov. 2014, 12:30
Serbia negociază un nou acord de împrumut cu FMI

Autorităţile de la Belgrad speră să obţină din nou sprijinul financiar al FMI, în condiţiile în care precedentul acord în valoare de un miliard de euro a fost îngheţat în luna februarie 2012 din cauza incapacităţii Guvernului de la acea dată de a îndeplini condiţiile cerute.

‘Situaţia macroeconomică a ţării precum şi obiectivele şi măsurile de politică economică ale Guvernului vor fi examinate în cursul celor două săptămâni de discuţii cu FMI’, a precizat Banca centrală a Serbiei într-un comunicat.

Săptămâna trecută, premierul sârb, Aleksandar Vucic, declara că Serbia vrea să obţină un acord de tip ‘preventiv’ pe trei sau patru ani, urmând ca mărimea programului să fie stabilită în cursul discuţiilor.

Guvernul condus de Aleksandar Vucic este interesat să atragă investitori străini în condiţiile în care economia Serbiei înregistrează cea de-a treia recesiune din ultimii cinci ani. Potrivit celor mai recente estimări guvernamentale, economia Serbiei se va contracta cu 0,3-0,4% în acest an, din cauza pagubelor provocate de inundaţiile din luna mai ale căror pagube au fost estimate între 1,5 şi 2 miliarde de euro.

Pentru a obţine sprijinul financiar al FMI, Aleksandar Vucic a cerut luna trecută Parlamentului să aprobe un pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor care vizează printre altele o scădere de 10% a pensiilor din sectorul public mai mari de 200 de euro pe lună. De asemenea, Guvernul sârb a lansat anul acesta un program destinat privatizării a aproximativ 500 de companii de stat neperformante care costă statul aproximativ 600 de milioane de euro pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din......
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
Alertă la centrala nucleară de la Temelin, Cehia. Un reactor a fost oprit în urma unei defecţiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neaşteptat miercuri în urma unei ...
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din 2026 (date INS)
Industrie România – Ce s-a întâmplat cu afacerile şi cu noile comenzi din industrie, în primele şapte luni din ...
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,2%, în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din ...