Seria neagră a accidentelor în care au fost implicate avione ruseşti Tupolev 154

Avionul Tupolev Tu-154 - model folosit în aviaţia rusă - care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră cu 92 de persoane la bord, e cunoscut pentru numărul mare de accidente încă de la crearea sa în anii '60, scrie AFP.
Economica.net - D, 25 dec. 2016, 13:33
Seria neagră a accidentelor în care au fost implicate avione ruseşti Tupolev 154

Modelul Tu-154 pare este asemănător modelului Boeing 727 şi a fost unul dintre cele mai utilizate avioane în ţările din blocul comunist. Are o lungime de 47,9 metri, o înălţime de 11, 4 metri şi o lăţime de 37,55 metri, Tupolev poate transporta între 155-180 de persoane la o viteză de croazieră de 850 de km-oră şi la o altitudine de 11.000 de km, cu o rază de acţiune de 4.000 de km.

Avioanele Tupolev 154 au fost implicate în 7 accidentele în ultimii 15 ani.

La 1 ianuarie 2011, un Tupolev 154B al companiei Koravia, cu 116 pasageri şi 8 membri ai echipajului la bord, a luat foc în timp ce rula pe pista aeroportului din Surgut, nord-estul regiunii Ural. trei persoane au murit, iar 40 au fost rănite. Modelul B al Tu-154 a fost temporar interzis.

La 4 decembrie 2010, un Tupolev Tu-154 s-a prăbuşit în urma unei pene de motor pe aeroportul Domodedovo din Moscova. Doi pasageri au murit şi zeci au fost răniţi. Pana de motor a survenit la altitudine de 9.00 de metri, la puţin timp după decolarea de pe un alt aeroport din capitala rusă.

La 10 aprilie 2009, şeful statului polonez Lech Kaczynski şi mai mulţi oficiali ai Poloniei au murit într-un accident care a implicat acelaşi model de avion care aparţine preşedinţiei poloneze. Aeronava s-a prăbuşit la Smolensk, vestul Rusiei. Bilanţul accidentului a fost de 96 de morţi.

La 15 iulie 2009, un Tupolev Tu-154 al companiei aeriene Caspian Airlines care zbura de la Teheran la Erevan s-a prăbuşit în nordul Iranului, într-un accident care a lăsat în urmă 168 de morţi.

La 22 august 2006, un Tu-154 al companiei ruse Pulkovo s-a prăbuşit în Ucraina cu 170 de pasageri la bord. Nu au existat supravieţuitori.

La 12 februarie 2002, 117 oameni şi-au pierdut viaţa după ce un Tupolev 154, o cursă internă iraniană, s-a prăbuşit în munţii din sud-vestul ţării.

La 3 iulie 2001, un Tu-154 al companiei VladivostokAvia, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Irkuţk, Siberia, în urma unei greşeli de pilotaj. Toţi cei 145 de oameni aflaţi la bord au murit.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile de la precedenta ieftinire...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, portofoliul lor european de stocare ajunge la 550 MWh
Bani noi pentru baterii. Britanicii de la Gore Street se orientează către România și Spania pentru următoarele tranzacții, ...
Fondul european al Gore Street caută oportunități în Spania și România, după ce a angajat 147 de milioane de euro ...