Solicitările de finanţare pentru tinerii fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici se depun din 1 august

Solicitările de finanţare pentru tinerii fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 pot fi depuse începând de la 1 august 2018, fondurile totale disponibile ridicându-se la 62,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale remis AGERPRES.
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 10:10
Solicitările de finanţare pentru tinerii fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici se depun din 1 august

Intervalul de primire a cererilor de finanţare este cuprins între 1 august 2018, ora 9:00, şi 31 decembrie 2018, ora 16:00.

‘Tinerii fermieri şi fermele mici sunt doi piloni importanţi care pot susţine dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc. Având în vedere că nevoia de fonduri europene este mult mai mare decât alocarea pe care o avem la dispoziţie, am stabilit împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR praguri de calitate lunare, astfel încât să putem finanţa cele mai bune proiecte. Dorim să prioritizăm acele planuri de afaceri care au şanse mari să se materializeze în investiţii ce se pot dezvolta pe termen lung. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, lansăm în acest an ultimele apeluri de primire a proiectelor pentru tinerii fermieri şi le recomand tuturor solicitanţilor să completeze cu atenţie cererile de finanţare şi, ulterior, să respecte cu stricteţe planul de afaceri pentru care au primit finanţarea PNDR’, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Alocarea financiară disponibilă tinerilor fermieri în sesiunea 2018, prin sM 6.1, este de 11 milioane de euro. Primul prag de calitate lunar (aferent perioadei 1 – 31 august 2018) este de 90 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de depunere de 25 de puncte, în intervalul 1 – 31 decembrie 2018, cu încadrare în alocarea bugetară.

Fondurile alocate în sesiunea 2018 prin sM 6.3 pentru investiţii în dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de 51,5 milioane de euro, din care 3,71 milioane de euro sunt disponibili solicitanţilor din teritoriul ITI – Delta Dunării. Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (1 – 31 august 2018) este de 55 de puncte şi scade până la pragul minim de 15 puncte, în perioada 1 – 31 decembrie 2018.

Întocmirea cererilor de finanţarea se realizează conform Ghidului solicitantului şi a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secţiunea ‘Investiţii PNDR’ iar depunerea documentaţiei se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenţiei. Depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termenul limită (31 decembrie 2018, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii.

În primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

Te-ar mai putea interesa și
Operaţiunea Jupiter – ziua 4: Descinderi în 272 de locaţii în dosare de înşelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Operaţiunea Jupiter – ziua 4: Descinderi în 272 de locaţii în dosare de înşelăciune, fals, delapidare, contrabandă
Parchetul General şi Poliţia Română desfăşoară joi, în a patra zi a Operaţiunii Jupiter, 65 de acţiuni operative la nivel naţional, fiind puse în aplicare 272 de mandate de percheziţie......
State UE discută „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii, potrivit FT
State UE discută „dezmembrarea” serviciului diplomatic al Uniunii, potrivit FT
Franţa şi Germania discută propuneri de revizuire a serviciului diplomatic al Uniunii Europene creat în urmă cu 15 ani, ...
Iranul a atacat baze americane din Iordania, Bahrain şi Kuweit ca reacţie la atacurile SUA
Iranul a atacat baze americane din Iordania, Bahrain şi Kuweit ca reacţie la atacurile SUA
Gardienii Revoluţiei din Iran au afirmat joi că au atacat baze americane din Bahrain, Kuweit şi Iordania ca răspuns la ...
22 de ţări cer Iranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor „de pe teritoriile lor”. Lista
22 de ţări cer Iranului să înceteze atacurile împotriva persoanelor „de pe teritoriile lor”. Lista
Douăzeci şi două de ţări, printre care Statele Unite, Australia şi mai multe naţiuni europene, cer Iranului să înceteze ...