Stiri

Zahărul din magazin este de 4 ori mai scump decât la bursă

Preţul mediu de retail al unui kilogram de zahăr în magazinele din România este de 1,6 dolari, de peste 4 de ori mai mare decât cel la care este tranzacţionat pe bursă, respectiv de 35,9 cenţi pe kilogram, potrivit calculelor analiştilor de la casa de brokeraj XTB România.

Zahărul din magazin este de 4 ori mai scump decât la bursă
Tribunalul a decis: Hello Shopping Park din Bacău a intrat în insolvenţă

Salariile din Grecia au fost reduse cu încă 10% în primul trimestru din 2013

Rolul armatei în Egipt, de la îndepărtarea de la putere a lui Hosni Mubarak

Turcia nu ar trebui să se alăture UE pentru că nu face parte din Europa - Wolfgang Schaeuble

Turcia nu ar trebui să se alăture UE pentru că nu face parte din Europa – Wolfgang Schaeuble

Elveţia a adoptat un nou plan pentru soluţionarea disputei cu SUA privind evaziunea fiscală

Proteste la Oltchim: Peste o sută de angajaţi, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai

Bursele europene au deschis în urcare

Bursele europene au deschis în urcare

Europa şi America Latină, dezbinate de Snowden

Bursa a deschis în creştere uşoară, pe un rulaj foarte redus

BCR a vândut 2 tone de aur clienţilor săi, în 3 ani

Maşinile CNADNR vor merge cu carburanţi de la Rompetrol

ING: Datele privind PIB-ul publicate de INS nu vor modifica perspectivele de creştere economică

Cursul a coborât spre 4,44 lei/euro la începutul sesiunii

BIO: Mohammed ElBaradei,

BIO: Mohammed ElBaradei, „vocea” opoziţiei egiptene

Se lansează Jazz Compas, prima revista de jazz şi muzică improvizată

CRONOLOGIE: Evenimentele din Egipt de la începutul contestării până la demiterea lui Mohamed Morsi

Vânzările de petrol rusesc către Europa au scăzut la minimul ultimilor 10 ani

Economia României a crescut cu 1,9% în primul trimestru. PIB-ul este estimat la 154,23 miliarde lei

RECENSĂMÂNT - primele rezultate definitive: Peste 1,5 milioane de români au plecat din ţară

RECENSĂMÂNT – primele rezultate definitive: Peste 1,5 milioane de români au plecat din ţară

SUA au ordonat evacuarea ambasadei lor din Cairo

Linkevicius: Aderarea României la Schengen este un caz dificil, dar vom face tot ce putem

SENTIMENTUL de dimineaţă: Cine are poftă, de ziua Americii, să împingă pe scări bursa română

FMI sprijină măsurile sociale şi economice ale guvernului bulgar

Dosarul

Dosarul „Tranformatorul” în care este judecat Relu Fenechiu ar putea fi soluţionat astăzi

Douglas Engelbart, inventatorul mouse-ului, a murit

Dezbateri publice în trei comune din Vaslui privind sondele de explorare a gazelor de şist

Recensământ 2011: INS prezintă primele rezultate definitive

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 4.07.2013

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.07.2013

Egipt: Morsi a fost înlăturat de armată. Se vor organiza alegeri anticipate

Mămăligă cu branză la cutie: Un mare producător de lactate român intră pe segmentul

Mămăligă cu branză la cutie: Un mare producător de lactate român intră pe segmentul „ready to eat”