Stiri

Bacalaureatul profesional rămâne în Legea învăţământului

Deputaţii din Comisia de învăţământ au decis, luni, cu 15 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, menţinerea bacalaureatului profesional prin Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu.

Bacalaureatul profesional rămâne în Legea învăţământului
Cu cât s-a vândut casa unde a stat DSK sub arest la domiciliu

FP a încheiat primele nouă luni cu un profit cu 7,3% mai mare

Fondurile publice de pensii din SUA au un deficit de 1.200 miliarde de dolari

Andronescu:Avem 100.000 de lecţii electronice, dar cel mult trei laboratoare de informatică în şcoli

Nominalizări pentru membri CNA până pe 31 octombrie

Guvernul caută noi modalităţi de atragere investitorilor la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Bergenbier va avea un nou preşedinte

Bergenbier va avea un nou preşedinte

La patru ani după criza financiară, creditarea este pe cale să redevină un motor de creştere în SUA

Guvernul va da bani la rectificarea bugetară pentru spitale, pensii şi administraţiile publice

Wall Street a deschis în creştere

Wall Street a deschis în creştere

Cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA rămâne strânsă

Bursa a crescut uşor, pe un rulaj de numai 9 milioane lei

BNS strânge semnături pentru modificarea Codului muncii. Sunt propuse peste 100 de schimbări

Au început pre-comenzile la Windows 8. Cât te costă să treci la noul sistem

Daniel Constantin: Agenţia Domeniilor Statului ar putea fi un jucător pe piaţa funciară din România

Preliminarile Cupei Mondiale 2014.Vezi programul partidelor de marţi

Cursul a urcat peste 4,5750 lei/euro spre finalul sesiunii

Compania Adecco, inclusă în Comitetul care va împărţi banii daţi prin POSDRU

Randamentul obligaţiunilor Greciei pe 10 ani, la cel mai redus nivel după august 2011

FAO: România, pe locul 12 la nivel mondial la importul de produse agroalimentare

BBC: Vettel la Ferrari din 2014. Scuderia şi Red Bull neagă

Euro

Euro „nu este bun pentru pace” – Joseph Stiglitz

ANCOM a suspendat dreptul firmei Direct Post de a presta servicii poştale

Uniunea Europeană adoptă noi sancţiuni împotriva Iranului

Ce face H&M dintr-un mall

Ce face H&M dintr-un mall

Profitul Citigroup a scăzut cu 88% în trimestrul al treilea, după reevaluarea unor active

Anul 2012, catastrofal pentru piaţa auto: Vânzările de maşini noi au scăzut cu 22,5% la 9 luni

Finanţele au împrumutat 625 milioane lei prin certificate la 11 luni, sub valoarea indicativă

Calitatea vieţii nu s-a îmbunătăţit, pentru majoritatea locuitorilor UE

Guvernul francez, criticat după relaxarea pieţei muncii pentru români: Este o decizie scandaloasă