Studiu Vodafone: Pentru 60% dintre românii care trăiesc în urban pandemia a schimbat percepția privind viața la țară

Criza COVID-19 a schimbat atitudinea românilor cu privire la ideea de a trăi la țară: 59% dintre românii din urban intervievați declară că pandemia le-a influențat sau le-a schimbat opinia privind perspectiva de a locui la țară, potrivit studiului Digitalizarea Europei, comandat de Vodafone Institute și realizat de Kantar, care a cuprins peste 15.000 de persoane intervievate din 15 țări europene, inclusiv România.
Lidia Neagu - mie, 30 iun. 2021, 11:41
Studiu Vodafone: Pentru 60% dintre românii care trăiesc în urban pandemia a  schimbat percepția privind viața la țară

62% dintre românii din urban intervievați și-ar putea imagina să se mute la țară în 1-2 ani.

Întrebați despre avantajele sau dezavantajele de a locui la țară, 74%, respectiv 80% dintre românii intervievați
consideră apropierea de natură și beneficiile sale pentru un stil de viață sănătos ca fiind cele mai mari câștiguri. Doar 19% au indicat nivelul chiriei mai scăzut. Avantajele traiului la țară predomină pentru 44% dintre românii din urban.

O conexiune bună la internet, mai importantă decât o infrastructură bună pentru servicii de sănătate
Condiția numărul unu pentru a locui la țară este de departe o conexiune bună la internet: 69% dintre românii
intervievați spun că aceasta este obligatorie, iar pentru 25% este de preferat. Această constatare este comună în rândul tuturor țărilor europene.

De fapt, o conexiune bună la internet a reieșit ca fiind mai importantă decât o infrastructură bună de servicii de
sănătate, pe care 54% dintre românii intervievați o consideră esențială, sau decât un transport public bun, considerat de 42% dintre români ca fiind obligatoriu. 46% dintre aceștia consideră că instituțiile bune de învățământ sunt o condiție esențială.

Modul în care UE și guvernele pot realiza potențialul comunităților rurale și pot consolida digitalizarea rurală în
cadrul obiectivelor Deceniului Digital este, de asemenea, analizat într-un nou raport produs de Deloitte și comandat de Grupul Vodafone, Raportul de conectivitate rurală, care poate fi accesat aici.

Inger Paus, Director al Vodafone Institute, a declarat: „În lumina experiențelor pandemiei, reducerea decalajului dintre urban și rural a devenit și mai importantă în Uniunea Europeană. Așa cum arată noul studiu Digitalizarea Europei, serviciile bune de comunicații reprezintă condiția cel mai mult menționată de către respondenți pentru a se muta în mediul rural, capitol încă insuficient dezvoltat în multe țări. Având în vedere obiectivele Deceniului Digital și investițiile prin Facilitatea de Redresare și Reziliență care vizează transformarea digitală, UE are acum o oportunitate unică de a încuraja coeziunea și de a îmbunătăți calitatea vieții a milioane de cetățeni europeni.”

Un sondaj online realizat de Kantar pe un număr de 15.000 de cetățeni din 15 țări europene, care au inclus: Cehia,
Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Marea Britanie. Fiecare eșantion național a cuprins cel puțin 1.000 de persoane intervievate, cu vârste peste 16 ani. Această cercetare a fost efectuată în perioada 5 mai-16 iunie 2021.

Institutul este think-tank-ul Vodafone care are misiunea de a explora utilizarea potențială și responsabilă a tehnologiilor digitale pentru inovație, creștere și impact social durabil.

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezenţa sa este necesară la Berlin,......
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul Energiei
Depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute la peste 76% din capacitate, peste media europeană, anunță Ministerul ...
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa ...