SUA: Departamentul de Stat a emis o alertă de călătorie în Europa, din cauza ameninţărilor teroriste

Departamentul de Stat a emis luni o alertă de călătorie în Europa, în care îi îndeamnă pe cetăţenii americani să fie atenţi la ameninţarea continuă a atacurilor teroriste pe întregul continent, relatează Reuters şi CNN, citate de News.ro.
Economica.net - lun, 01 mai 2017, 21:03
SUA: Departamentul de Stat a emis o alertă de călătorie în Europa, din cauza ameninţărilor teroriste

În această alertă, diplomaţia americană citează incidentele recente din Franţa – unde au loc în weekendul următor alegeri prezidenţiale -, Rusia, Suedia şi Regatul Unit şi avertizează că grupările Statul Islamic şi Al-Qaida ”au abilitatea să plănuiasă şi execute atacuri teroriste în Europa”, scrie News.ro.

Anterioara alertă de călătorie în Europa a Departamentului de Stat, emisă înaintea săbătorilor de iarnă, a expirat în februarie.

Un oficial de la Departamentul de Stat a declarat luni că alerta nu a fost declanşată de o ameninţare specifică, ci de recuoaşterea riscurilor continue ale unor atacuri înainte de vacanţa de vară.

Alerta expiră la 1 septembrie.

Malluri, instalaţii guvernamentale, cluburi, restaurante, locuri de rugăciune, parcuri, aeroporturi şi alte locuri sunt posibile ţinte ale unor atacuri, avertizează Departamentul de Stat în această alertă.

”În contextul în care guverne locale continuă operaţiuni în lupta împotriva terorismului, Departamentul rămâne îngrijorat cu privire la potenţialul unor atacuri teroriste în viitor”, se arată în alertă, potrivit CNN.

”Cetăţenii americani trebuie să fie mereu în alertă faţă de posibilitatea ca simpatizanţi terorişti sau extremişti autoradicalizaţi să comită atacuri cu puţine (semne de) avertisment sau fără” să dea asemenea semne de avertisment.

Un oficial american declara pentru CNN în februarie că ameninţarea teroristă se afla la cel mai înalt nivel din ultima perioadă.

Potrivit unor estimări recente europene şi americane, până la 1.900 de luptători străini s-au întors în Europa după ce au petrecut o perioadă în Irak sau Siria, potrivit oficialului citat.

Unii dintre ei rămân angajaţi faţă de grupări jihadiste ca Statul Islamic, iar alţii au fost dezamăgiţi.

Te-ar mai putea interesa și
Garmin lansează Smart Band fără ecran și fără abonament. Cât costă în România
Garmin lansează Smart Band fără ecran și fără abonament. Cât costă în România
Garmin a prezentat marți CIRQA Smart Band, prima sa brățară inteligentă fără ecran care monitorizează funcții avansate de fitness și stare de bine fără a necesita un abonament. ...
Anunţ oficial din Marea Britanie –  Surpriză la datele privind şomajul
Anunţ oficial din Marea Britanie – Surpriză la datele privind şomajul
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida ...
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent începând de luni 27 iulie 2026
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite ...
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte de 1 august 2026 şi ce nu a înţeles Bolojan
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte ...
Scandal cadastru (ANCPI)/ ATAC CIBERNETIC - Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a afirmat că propunerea sa de păstrare a TVA ...