Suceava: Accident cu nouă victime, una a murit. A fost activat planul roşu de intervenţie

O persoană a murit iar alte opt persoane au fost rănite sâmbătă seara, în comuna suceveană Brodina, în urma coliziunii frontale dintre două autoturisme, în acest caz fiind activat planul roşu de intervenţie, transmite corespondentul Mediafax.
Economica.net - S, 23 apr. 2016, 18:02
Suceava: Accident cu nouă victime, una a murit. A fost activat planul roşu de intervenţie

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat corespondentului Mediafax că două autoturisme s-au lovit frontal în comuna suceveană Brodina, iar în urma accidentului nouă persoane au fost rănite, dintre care cinci grav.

Două persoane au fost încarcerate în urma impactului, iar una dintre ele era inconştientă la sosirea echipelor de intervenţie. Purtătorul de cuvânt ISU Suceava a precizat că victima nu a mai putut fi salvată în ciuda manevrelor de resuscitare care au fost efectuate, fiind declarat decesul.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie pentru preluarea celorlalte victime ale accidentului, la faţa locului urmând să fie trimise ambulanţe din toate zonele judeţului, inclusiv ambulanţa pentru transport victime multiple.
El a arătat că ceilalţi răniţi sunt evaluaţi în ambulanţe şi li se acordă îngrijiri medicale, urmând să fie transportaţi la spital pentru investigaţii şi tratament specific.

Te-ar mai putea interesa și
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței spre Marea Roșie a fost avariată în urma unui atac
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței ...
Saudi Aramco a informat cel puţin două rafinării europene că nu vor primi petrol în luna octombrie, după atacul asupra conductei strategice care transportă ţiţei din estul Arabiei Saudite......
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Peste 65 de milioane de ţigarete şi aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite şi indisponibilizate de poliţişti, ...
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să achiziţioneze, din fonduri proprii, un remorcher ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Câteva dintre lanțurile mari de distribuție de carburanți au scucmpit din nou motorina azi. Mai sunt doar 7 bani până ...