afir

Daea: Relaţia cu beneficiarii noştri are sens unic: de la AFIR către beneficiar

Stadiul implementării PNDR 2020 şi nivelul absorbţiei efective a fondurilor nerambursabile au fost analizate vineri într-o videoconferinţă susţinută de ministrul Agriculturii, Petre Daea, alături de directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, cu personalul de conducere de la nivel central, regional şi judeţean al instituţiei. 

Daea: Relaţia cu beneficiarii noştri are sens unic: de la AFIR către beneficiar
De azi, AFIR primeşte solicitările de finanţare pentru dezvoltarea fermelor mici. Se acordă câte 15.000 de euro

Finanţări nerambursabile de câte 15.000 de euro pentru micii fermieri - AFIR

Finanţări nerambursabile de câte 15.000 de euro pentru micii fermieri – AFIR

AFIR: 46 mil. euro pentru dezvoltarea fermelor mici. Sesiunea de depunere a proiectelor va fi deschisă în iulie

AFIR, prima instituţie publică din România, care primeşte certificare internaţională aplicabilă sistemului de management anti-mită

AFIR finanţează prin PNDR 2020 cooperativele şi grupurile de producători

Chesnoiu, AFIR: Avem un target impus de un miliard de euro prin PNDR-2020 în 2019. Vrem să aducem toţi banii în ţară

Şeful AFIR: România a atras de 4,4 miliarde de euro prin PNDR 2020. Rata absorbţiei a depăşit 50%

AFIR a modificat procedurile de lucru pentru deblocarea situaţiei create de aplicarea OUG 114/2018

AFIR: Peste 71 milioane euro pentru reducerea efectelor dezastrelor naturale şi asigurarea producţiei agricole

AFIR: Fonduri disponibile prin PNDR 2020 pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală

AFIR a selectat proiecte de finanţare de 53,4 milioane de euro pentru ferme mici şi de familie

AFIR a autorizat plăţi către beneficiari în valoare de peste 4 miliarde euro prin actualul PNDR

Daea: Peste câteva zile ajungem la aproape 1,6 miliarde de euro aduşi în România în acest an

AFIR deschide sesiunile de finanţare a investiţiilor în arealul ITI-Delta Dunării. Alocare financiară de 21,77 milioane euro

AFIR asigură rambursarea tuturor cheltuielilor eligibile efectuate prin PNDR 2020

Vineri se deschide sesiunea de finanţare de peste 35 milioane euro pentru investiţii în procesarea produselor agricole

Producătorii agricoli din Republica Moldova vor fi introduşi în aplicaţia Catalogul Produselor Alimentare Certificate

Solicitări de finanţare în valoare de 769 milioane euro, pentru investiţii non-agricole în mediul rural

Fermierii au depus cereri de finanţare în valoare de 116 milioane de lei pentru investiţii în procesarea produselor agricole

Solicitări de 256 milioane de euro pentru dezvoltarea fermelor mici. Sectorul apicol a beneficiat de cel mai mare interes

AFIR: peste 11.000 de contracte de finanţare pentru investiţii în exploataţii agricole, încheiate cu tinerii fermieri

AFIR: Fondurile de aproape 48 milioane euro pentru dezvoltarea fermelor mici s-au epuizat

AFIR: Fondurile europene alocate în sesiunea 2018 pentru dezvoltarea fermelor mici au fost epuizate

AFIR: toate contractele de finanţare pe PNDR se semnează numai la sediul centrelor regionale sau oficiilor judeţene

Fonduri europene de aproape 846 de milioane de euro în agricultură pentru beneficiarii PNDR 2020

Şeful APIA: Din 410 sesizări pe fraude cu fonduri europene, doar 37 au fost întemeiate - interviu

Şeful APIA: Din 410 sesizări pe fraude cu fonduri europene, doar 37 au fost întemeiate – interviu

Ajutor de stat pentru producţia de alcool. Întreprinzătorii pot lua până la 300.000 de euro pentru a se dezvolta

Director AFIR: Achiziţiile publice sunt o oroare în România

AFIR: 3.625 de fermieri au solicitat peste 1,5 miliarde euro pentru investiţii în exploataţii agricole, în perioada 2015-2018

AFIR: Beneficiarii publici ai PNDR-2020 pot solicita un avans de până la 50% din valoarea proiectului, după semnarea contractului