angela merkel

Conflict la vârful finanţelor europene. Şeful Bundesbank ameninţă că demisionează

Jens Weidmann, preşedintele băncii centrale germane (Bundesbank), a luat deja în calcul o eventuală demisie, dată fiind posibilitatea ca Banca Centrală Europeană (BCE) să aprobe un nou program de cumpărare de datorii suverane ale ţărilor din zona euro aflate în dificultate, potrivit unor surse financiare citate vineri de ziarul german Bild, preluat de AFP şi EFE.

Conflict la vârful finanţelor europene. Şeful Bundesbank ameninţă că demisionează
Un colaps total al monedei euro ar şterge 10% din economia Germaniei

Merkel încearcă să calmeze preocupările Chinei în legătură cu zona euro

Merkel şi Monti, satisfăcuţi de progresele Italiei în aplicarea reformelor

Merkel: Vreau ca Grecia să rămână în zona euro

Bursele europene au deschis indecis

Bursele europene au deschis indecis

Germania şi Franţa îşi armonizează abordarea faţă de Grecia

Gunther Krichbaum: Antonescu riscă să nu mai fie luat în serios în Europa

Ce cadou i-au dat moldovenii Angelei Merkel

Angela Merkel, atacată cu cocktail Molotov la Chişinău

Cele mai puternice femei din lume - Top Forbes

Cele mai puternice femei din lume – Top Forbes

Merkel: Nu este de aşteptată vineri o soluţie cu privire la situaţia din Grecia

Noi divergenţe între Berlin şi Paris. Care este motivul

Angela Merkel a sosit la Chişinău

Angela Merkel a sosit la Chişinău

Comuniştii moldoveni vor o întâlnire separată cu Angela Merkel

Bursa a trecut pe creştere nesemnificativă la mijlocul şedinţei

Bursele europene au deschis marţi în urcare

Bundesbank critică planul BCE privind cumpărarea de obligaţiuni de stat

Costurile de finanţare ale Spaniei şi Italiei, aproape de minimul ultimei luni

Bursele europene au deschis în scădere uşoară, în aşteptarea discuţiilor dintre liderii europeni

Juncker: Ieşirea Greciei din zona euro intră în discuţie numai dacă Atena refuză categoric reformele

Oficial elen: Grecia trebuie să rămână în zona euro ca să evite o sărăcie nemaiîntâlnită

Comisia Europeană vrea ca BCE să supervizeze toate băncile importante din zona euro

Proprietara grupului media Springer i-a oferit acţiuni de peste 70 mil. euro şefului trustului

Merkel: Germania susţine propunerea lui Draghi de a condiţiona ajutorul din partea BCE

Merkel revine pe poziţii, după vacanţă: Disciplina este soluţia pentru euro

Un nou plan de federalizare a Republicii Moldova?

Merkel vrea ca Grecia să respecte acordul în vigoare

Grupul german RWE dă afară 2.400 de angajaţi

Economia Germaniei, trasă în jos de criza din zona euro

Germania şi Italia se angajează să protejeze euro, după o discuţie telefonică între Merkel şi Monti