dna

Şeful interimar de la DNA, despre dosarul Tel Drum: Sper ca până la sfârşitul anului să fie dată o soluţie

Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat miercuri că până la sfârşitul acestui an va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal fostul lider al PSD Liviu Dragnea, scrie Agerpres.

Şeful interimar de la DNA, despre dosarul Tel Drum: Sper ca până la sfârşitul anului să fie dată o soluţie
Răzvan Cuc: contractul la care face referire fostul şef al CFR trebuia semnat pentru a nu pierde o finanțare europeană de 800 milioane euro

Fostul şef CFR SA, la DNA: Cuc mi-a zis că trebuie semnat contractul pentru Braşov-Sighişoar ca să nu-şi asume rezultatele Guvernul celălalt

Fostul şef al CFR SA, audiat ca martor la DNA.  Axinia: Am fost demis pentru că am refuzat să semnez un contract cu probleme

DNA: Doi foşti directori ai Companiei Naţionale

DNA: Doi foşti directori ai Companiei Naţionale „Aeroporturi Bucureşti” – trimişi în judecată

FP: Mîndruţescu a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului

Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, adus la DNA

Control DNA la Oracle. UPDATE: CEO-ul companiei susţine că nu cunoaşte acuzaţiile procurorilor

Comisia juridică din Senat a avizat începerea urmăririi penale pentru Călin Popescu Tăriceanu. Propunerea va fi votată în plen

Fostul ministru Gabriel Sandu, trimis în judecată în dosarul Poşta Română

DNA: Afaceristul acuzat că ar fi dat mită fostului ministru Vlădescu, trimis în judecată cu acord de recunoaştere a vinovăţiei

DNA: Zece persoane trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 31 milioane euro

Instanţa supremă reia judecarea dosarului lui Dragnea

Toader anunţă că Anca Jurma renunţă la conducerea DNA

DNA a clasat dosarul EADS

DNA a clasat dosarul EADS

Fostul şef al CNAS Lucian Duţă, trimis în judecată pentru luare de mită. A luat 6,3 mil. euro de la două firme de software. 800.000 euro, cash

Ministrul Justiţiei trimite la Cotroceni cererea de revocare a procurorului general şi de numire a Adinei Florea la DNA

DNA: Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru cumpărarea de influenţă de 1.000.000 de euro

Iohannis a respins numirea Adinei Florea la şefia DNA

Asociaţie a procurorilor: Recomandările formulate în raportul MCV nu au caracter opţional

DNA solicită Senatului urmărirea penală a lui Tăriceanu pentru luare de mită

Fostul ministru Valerian Vreme, achitat în dosarul licenţelor Microsoft. Decizia nu este definitivă

Dosarul reabilitărilor căilor ferate: Sechestru de peste 15 milioane de euro pe averile lui Sebastian Vlădescu şi Cristian Boreanu

Înalta Curte a admis cererea DNA de redeschidere a unui dosar care îl vizează pe Dragnea

ÎCCJ: 8 octombrie - primul termen al judecării apelului în dosarul lui Dragnea

ÎCCJ: 8 octombrie – primul termen al judecării apelului în dosarul lui Dragnea

Şefa Serviciului de Informaţii Fiscale din AJFP Timiş, reţinută pentru luare de mită

Noul şef al DNA: Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei

Toader: Vineri deliberăm şi ajungem la o concluzie în cazul candidaturilor pentru şefia DNA

Procurorul Florentina Mirică şi-a depus candidatura la şefia DNA

Luni este ultima zi în care se mai pot depune candidaturi pentru conducerea DNA. Nu s-a înscris niciun candidat

DNA: Bugetul CNAS a devenit sursă de finanţare pentru alte activităţi, prin corupţia sistemică a funcţionarilor - rechizitoriu

DNA: Bugetul CNAS a devenit sursă de finanţare pentru alte activităţi, prin corupţia sistemică a funcţionarilor – rechizitoriu