Grupul Stellantis a anunțat astăzi oficial că la uzina sa din Zaragoza (Spania) vor fi asamblate atât SUV-ul compact B10 al chinezilor de la Leapmotor, cât și un derivat al acestuia purtând marca Opel. Totodată, uzina Stellantis de lângă Madrid va fi transferată Leapmotor International și va asambla modele ale mărcii chineze destinate pieței europene.