mol

Ungurii de la MOL aduc mâncare proaspătă în benzinăriile din România – noul concept Fresh Corner

MOL România a inaugurat la Ploiești (Blejoi) prima benzinărie în cadrul proiectului pilot de introducere a conceptului Fresh Corner. Compania va deschide 5 astfel de stații în cadrul proiectului pilot, în acest an. Printre produsele pe care le veţi găsi în benzinăriile MOL sunt ouăle,  făina, zahărul, orezul, fasolea, fructele şi legumele.

Ungurii de la MOL aduc mâncare proaspătă în benzinăriile din România - noul concept Fresh Corner
Ungurii de la MOL vor investi peste 15 milioane de euro în România, anul acesta

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 9.06.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 9.06.2015

Volumul vânzărilor MOL România a urcat cu 7% în primul trimestru al acestui an

Ungurii de la MOL au cumpărat zăcămintele din Norvegia ale companiei Ithaca

MOL vrea să devină unul din primii trei distribuitori de carburant în România - vicepreşedinte

MOL vrea să devină unul din primii trei distribuitori de carburant în România – vicepreşedinte

MOL alocă 4 miliarde de euro pentru achiziţii în Marea Nordului, Rusia, Pakistan

MOL şi autorităţile croate vor relua discuţiile cu privire la dosarul INA-MOL

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 4.02.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 4.02.2015

Ungurii de la Mol vor să ia locul Lukoil în România. Îi despart 100 de benzinării

Ungurii de la MOL vor dividende speciale de 260 milioane de euro de la compania croată INA

MOL reafirmă oferta de 6,25 mld. dolari pentru DEA, una dintre cele mai mari companii germane de energie

Mol a deschis încă 7 benzinării şi a trecut de 150 de staţii în România

Croaţia vrea să se împrumute pentru a răscumpăra acţiunile INA deţinute de grupul ungar MOL

Cum şi-au împărţit benzinarii Capitala. Unde stă acum Mol, după preluarea staţiilor Agip

Mol a cumpărat toate benzinăriile Agip din România

MOL va cheltui un miliard de dolari pentru achiziţii în acest an

MOL cumpără 124 de benzinării Agip din Cehia

MOL propune majorarea dividendelor chiar dacă a avut pierderi în 2013

MOL reafirmă că nu caută gaze de şist în România

MOL îşi uneşte forţele cu o companie turcă pe piaţa din Rusia

Rusia va începe după Jocurile Olimpice negocierile pentru achiziţionarea participaţiei deţinute de Mol la INA

Mol a angajat Prospecţiuni să caute petrol şi gaze în vestul României

MOL va investi anual un miliard de dolari pentru a-şi majora producţia

S&P a retrogradat MOL la

S&P a retrogradat MOL la „BB”

MOL cumpără benzinăriile Agip din Cehia

MOL cumpără benzinăriile Agip din Cehia

Grupul MOL a cumpărat cu 375 milioane de dolari 14 perimetre petroliere de la compania Wintershall

Ungurii de la Mol se aliază cu o firmă japoneză pentru a produce cauciuc sintetic

Ungaria refuză aplicarea mandatului de arestare emis pe numele preşedintelui companiei MOL

Ungaria cere grupului petrolier MOL să ia în calcul vânzarea participaţiei la compania croată INA

Compania ungară MOL îl apără pe directorul său, suspectat de Zagreb într-un dosar de corupţie