rezerve gaze

Europa va ieși din iarnă cu depozitele de gaze golite aproape de minimul istoric și va avea nevoie de mai multe gaze – și nu din Rusia – ca să le umple pentru iarna viitoare. Cum stă România

Depozitele de gaze ale Europei, inclusiv cele din România, se golesc rapid din cauza temperaturilor reduse din această iarnă și au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, în condițiile în care frigul încă persistă și va mai fi nevoie de gaze până la finalul acestui sezon rece. Chiar în scenariul fericit în care nu vor fi probleme până când se va încălzi vremea, depozitele vor trebui reumplute de la niveluri extrem de reduse pentru iarna următoare, ceea ce ar putea pune presiune pe prețuri, mai ales că livrările de gaze rusești încep să fie restricționate chiar din acest an.

Europa va ieși din iarnă cu depozitele de gaze golite aproape de minimul istoric și va avea nevoie de mai multe gaze – și nu din Rusia – ca să le umple pentru iarna viitoare. Cum stă România
Urgenţă pentru România - Avem nevoie de creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor naturale care este la acelaşi nivel de 20 de ani (HENRO)

Urgenţă pentru România – Avem nevoie de creşterea capacităţii de înmagazinare a gazelor naturale care este la acelaşi nivel de 20 de ani (HENRO)

Lege nouă pentru gaze - Cum se pregăteşte UE pentru iarnă

Lege nouă pentru gaze – Cum se pregăteşte UE pentru iarnă

România stă mai bine ca anul trecut la rezervele de gaze pentru iarnă. Gradul de umplere din depozite este de peste 101% pentru sezonul 2024-2025, anunţă Burduja

România stă mai bine ca anul trecut la rezervele de gaze pentru iarnă. Gradul de umplere din depozite este de peste 101% pentru sezonul 2024-2025, anunţă Burduja

Suntem pregătiţi pentru iarnă. Ministrul Energiei anunţă că depozitele de gaze sunt

Suntem pregătiţi pentru iarnă. Ministrul Energiei anunţă că depozitele de gaze sunt „supra-pline”, la 101%

Inundată cu gaze, Europa ar urma să se bazeze mai mult pe depozitele din Ucraina

Inundată cu gaze, Europa ar urma să se bazeze mai mult pe depozitele din Ucraina

Burduja: Din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore cauzate de vreme. Suntem pregătiţi

Burduja: Din punct de vedere al sistemului energetic nu sunt probleme majore cauzate de vreme. Suntem pregătiţi

Burduja: Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece

Burduja: Ne apropiem de 85% grad de umplere a depozitelor de gaz pentru sezonul rece

Depozitele de gaze din UE sunt deja pline în proporţie de 90% - Comisia Europeană

Depozitele de gaze din UE sunt deja pline în proporţie de 90% – Comisia Europeană

Cum se pregătește Engie România pentru iarna viitoare

Cum se pregătește Engie România pentru iarna viitoare

Pregătiri pentru o iarnă grea - Ciucă: Suplimentăm cantităţile de energie şi de gaze naturale pentru a putea interveni şi în cele mai complicate condiţii meteorologice

Pregătiri pentru o iarnă grea – Ciucă: Suplimentăm cantităţile de energie şi de gaze naturale pentru a putea interveni şi în cele mai complicate condiţii meteorologice

Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%

Ciucă: Depozitele de gaz din România au depăşit, vineri, cota de umplere de 90%

Ciucă: Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depăşit 80%

Ciucă: Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele naţionale a depăşit 80%

Virgil Popescu: Stocurile de gaze naturale sunt în momentul de faţă de peste 75,6 la sută

Virgil Popescu: Stocurile de gaze naturale sunt în momentul de faţă de peste 75,6 la sută

Pregătiri pentru o iarnă grea - UE are depozitele de gaze umplute în proporţie de peste 80%

Pregătiri pentru o iarnă grea – UE are depozitele de gaze umplute în proporţie de peste 80%

Ciucă: Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele din România a ajuns la 70%

Ciucă: Procentul de înmagazinare a gazelor naturale în depozitele din România a ajuns la 70%

Germania - Nivelul stocurilor de gaze a ajuns la 75% din capacitate, cu câteva săptămâni în avans faţă de ţinta stabilită

Germania – Nivelul stocurilor de gaze a ajuns la 75% din capacitate, cu câteva săptămâni în avans faţă de ţinta stabilită

Romgaz face investiţii pentru explorare geologică în vederea descoperirii de noi rezerve de gaze

Romgaz face investiţii pentru explorare geologică în vederea descoperirii de noi rezerve de gaze

Europa se pregăteşte pentru iarna viitoare - Statele membre UE negociază un acord privind facilităţile de stocare a gazelor naturale

Europa se pregăteşte pentru iarna viitoare – Statele membre UE negociază un acord privind facilităţile de stocare a gazelor naturale

Criză energie - Germania vrea să forţeze companiile de gaze să îşi asigure rezerve pentru sezonul de iarnă

Criză energie – Germania vrea să forţeze companiile de gaze să îşi asigure rezerve pentru sezonul de iarnă

Criza gazelor - UE va permite achiziţiile comune pentru rezervele strategice

Criza gazelor – UE va permite achiziţiile comune pentru rezervele strategice

Gazele românești se termină în nouă ani, iar petrolul în 22 de ani – raport BP

Gazele românești se termină în nouă ani, iar petrolul în 22 de ani – raport BP

Ce trebuie să facem cu gazele din Marea Neagră. Şase idei de la Traian Băsescu

Ce trebuie să facem cu gazele din Marea Neagră. Şase idei de la Traian Băsescu

Strategia energetică: România va rămâne fără gaze peste 14 ani, dacă nu vor fi extrase zăcămintele din Marea Neagră

Strategia energetică: România va rămâne fără gaze peste 14 ani, dacă nu vor fi extrase zăcămintele din Marea Neagră

Gigantul francez Total iese din Iran şi renunţă la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, din cauza sancţiunilor americane

Gigantul francez Total iese din Iran şi renunţă la cel mai mare zăcământ de gaze din lume, din cauza sancţiunilor americane

Firma înfiinţată de cel mai bogat polonez, care a găsit gaze în România, ar putea intra în lichidare

Firma înfiinţată de cel mai bogat polonez, care a găsit gaze în România, ar putea intra în lichidare

Câţi bani ia statul petroliştilor din Marea Neagră cu noul sistem de taxare a gazelor. Filosofia, calculele şi scenariile

Câţi bani ia statul petroliştilor din Marea Neagră cu noul sistem de taxare a gazelor. Filosofia, calculele şi scenariile

România se află pe locul patru în Europa în funcţie de producţia şi de rezervele de gaze naturale (raport BP)

România se află pe locul patru în Europa în funcţie de producţia şi de rezervele de gaze naturale (raport BP)

Descoperire în Oltenia: Cea mai mare pungă de gaz a României e şi mai mare

Descoperire în Oltenia: Cea mai mare pungă de gaz a României e şi mai mare

Rezervele de gaze naturale ale României se vor epuiza în 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani - ROPEPCA

Rezervele de gaze naturale ale României se vor epuiza în 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani – ROPEPCA

Prăbuşirea preţului petrolului a lovit în încasările statului din redevenţe. Top sume colectate în 2015

Prăbuşirea preţului petrolului a lovit în încasările statului din redevenţe. Top sume colectate în 2015