sri

SRI: Peste 70% din buget – cheltuieli de personal. Serviciul mai are şi alte atribuţii dincolo de intelligence

Peste 70% din bugetul Serviciului Român de Informaţii merge către cheltuieli de personal – pensii şi salarii, iar pe lângă munca de intelligence, Serviciul mai are şi alte atribuţii, cum ar fi transportul corespondenţei sau controlul de securitate la aeroporturi, precizează Biroul de Presă al SRI.

SRI: Peste 70% din buget - cheltuieli de personal. Serviciul mai are şi alte atribuţii dincolo de intelligence
Bugetul SRI aproape s-a dublat în cinci ani. A crescut de cinci ori mai repede decât bugetul României

SRI: Bugetul pe 2017, mai mic faţă de anul precedent; ne putem desfăşura activitatea în condiţii de normalitate

Conducerea SRI, aşteptată la Comisia de control cu privire la cazul Coldea şi bugetul instituţiei

Alertă SRI: Hellvig a solicitat președintelui Iohannis trecerea în rezervă a generalului Coldea

Comisia de control SRI se reuneşte astăzi. Eduard Hellvig ar putea fi chemat în Parlament

Parlamentul a aprobat componenţa Comisiei SRI. Adrian Ţuţuianu este preşedintele comisiei

Parlamentul votează luni constituirea comisiilor de control SRI, SIE şi ancheta pentru rectificarea bugetului pe 2016

SRI: Comisie de verificare în urma informaţiilor din spaţiul public. Coldea, suspendat din funcţie

SRI: Două genţi abandonate pe trotuar în faţa sinagogii din Piaţa Amzei; strada a fost blocată

SRI: SII Analytics nu ameninţă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, nu ar fi fost eligibil pentru fonduri UE

Doi noi directori adjuncţi ai şefului SRI, numiţi de preşedintele Iohannis

Iohannis: Cred că SRI şi-a făcut datoria în cazul Hexi Pharma, dar unele autorităţi cred că nu

SRI a remis 503 informări despre infecţiile intraspitaliceşti. Şase au fost despre calitatea dezinfectaţilor Hexi Pharma

Asociaţia Colectiv GTG: Cerem desecretizarea informărilor SRI referitoare la disfuncţionalităţile din sănătate

Comisia de control SRI: Vrem să verificăm dacă SRI şi-a făcut treaba privind infecţiile din spitale

ActiveWatch solicită Comisiei parlamentare pentru controlul SRI să verifice relaţia Serviciului cu Hexi Pharma

SRI poate traduce convorbirile interceptate din 40 de limbi şi dialecte - surse

SRI poate traduce convorbirile interceptate din 40 de limbi şi dialecte – surse

SRI: Sunt indicii privind folosirea de cartele prepaid din România pentru ameninţări vizând o ţară europeană

SRI a blocat accesul în România sau a expulzat peste 340 de persoane cu risc terorist, iar alte 9.000 au interdicţie

Iohannis: Avem nevoie de o reformă legislativă în materie de securitate naţională

Hellvig: Mai avem de lucru în ceea ce priveşte transparenţa activităţii SRI

Iohannis: SRI şi-a făcut datoria pe deplin. România e o ţară sigură

Comisia SRI: Trebuie modificate legile privind terorismul şi proiecte noi pentru cartelele prepay şi securitatea cibernetică

SRI: Autorităţile ar trebui să înceapă din gimnaziu programe de educare a copiilor cu privire la protecţia cibernetică

Băsescu: Toată structura de interceptare trebuie pusă sub control civil

Ministrul Justiţiei: Realizarea interceptărilor se va face de poliţişti judiciari, folosind infrastructura SRI-ului

Ce ştiri business nu trebuie să ratezi în această dimineaţă - 15.02.2016

Ce ştiri business nu trebuie să ratezi în această dimineaţă – 15.02.2016

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 21.12.2015

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.12.2015

Bugetele SRI, SIE, SPP, STS pe 2016, adoptate în comisiile pentru buget ale Parlamentului

Bugetul SRI, avizat favorabil

Bugetul SRI, avizat favorabil