În 2018, sumele încasate din subvenţii de primii zece beneficiari au totalizat 29,61 milioane de euro. SC Agricost SA din judeţul Brăila a fost şi în 2019 pe primul loc în acest top, cu 11,81...
Cererile Unice de Plată trebuie depuse de către solicitanţi la Centrele judeţene/locale ale APIA şi la cel al Municipiului Bucureşti, până la data de 15 mai 2020, precizează sursa citată. Pe...
"Am început la timp plata subvenţiilor pentru fermieri, aşa cum ne-am angajat. În doar trei zile, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a reuşit să autorizeze plata a aproape 440 de...
"Suntem în grafic cu subvenţiile la APIA, mai bine decât ne-am programat. Noi am stăruit să încheiem verificarea în câmp, controalele de rutină obligatorii, până la data de 1 octombrie. Această...
Tutunul este cultura pentru care fermierii vor încasa anul acesta, în contul anului agricol 2018, cele mai mari subvenţii la hectar, au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii Agenţiei de Plăţi...
Suma totală plătită va fi de circa 169,963 milioane de lei, cu sursă de finanţare de la bugetul naţional, pentru un număr de 18.319 beneficiari şi o cantitate totală de motorină de 97,76 milioane...
Într-un interviu acordat AGERPRES , şeful APIA a vorbit despre licitaţia pentru extinderea softului APIA, precum şi despre complexitatea formelor de sprijin pe care le gestionează, în...
Acesta a precizat că este pentru prima dată când se poate şti exact vârsta fermierilor după depunerea cererilor în sistem, iar aceste date vor fi analizate pentru elaborarea politicilor agricole...
Cultivatorii de tutun vor încasa în contul ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT), anul de cerere 2017, o subvenţie complementară banilor veniţi de la UE care se acordă de la bugetul de stat,...
'Eu niciodată nu promit, eu fac. Aşteptaţi pe data de 16 (octombrie, n. r.) să se realizeze ceea ce s-a stabilit cu mult timp înainte, în Programul guvernare pe care l-a prezentat preşedintele...
Categoriile de beneficiari pentru care UniCredit Bank acordă finanţare aferentă subvenţiilor campaniei 2017-2018 sunt persoanele juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de...
În baza acestor convenţii, BCR poate acorda credite fermierilor prin toate cele 514 unităţi teritoriale. Anul acesta, BCR le propune micilor fermieri un proces simplificat, care permite, în...
"În campania 2016 au depus cereri pentru măsurile de sprijin finanţate din fonduri europene şi bugetul naţional un număr de 155 de persoane străine, cu o suprafaţă solicitată de 2.637,90 ha. Din...
'Eu sunt agronom şi ştiu bine că, dacă azi nu faci ce trebuie, mâine nu mai are rost. Din acest punct de vedere, am stăruit ca să realizăm măsurile necesare, să lichidăm întârzierile care au fost...
Conform sursei citate, Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, această măsură excepţională de sprijin cu caracter temporar. 'Valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă organizaţiilor...
'Reamintim că, potrivit art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1617/2016 de derogare, pentru anul de cerere 2016, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013...
În cadrul întâlnirii, Irimescu a subliniat că un astfel de dialog este important deoarece Ministerul Agriculturii a plătit în acest an o sumă record, de 3,4 miliarde de euro, faţă de 300 milioane...
În vreme ce o serie de crescători de animale protestează solicitând chiar demisia înalţilor oficiali din fruntea MADR şi APIA, reclamând că nu le-au fost plătite subvenţiile, APIA a întocmit, la...
''Discuţiile următoare vizează stabilirea unor condiţii care să încurajeze producătorii din zona de deal şi de munte'', a spus Irimescu. Irimescu a spus că, pentru anul 2015, s-au plătit 1,2...
În plus, reprezentanţi MADR subliniază şi faptul că fostul ministru al Agriculturii (Daniel Constantin - n.r.) a luat decizia greşită de a aplica, în 2015 şi 2016, un număr mult prea mare de...
'Precizăm că în ceea ce priveşte plăţile aferente măsurilor de dezvoltare rurală deşi nu există obligativitatea efectuării acestora până la termenul de 30 iunie 2016, iar numărul de fermieri...