ungaria

eMag inaugurează un showroom în Ungaria, primul din afara României, şi aşteaptă vânzări de 300 mil. euro în 2020

eMAG inaugurează primul showroom din afara României, în Ungaria. eMAG Ungaria țintește vânzări de 300 de milioane de euro până la finalul anului 2020 și vânzări de un miliard de euro în cinci ani, fapt ce o poziționează drept cea mai mare companie românească din Ungaria și una dintre cele mai importante companii de ecommerce din Europa Centrală și de Est.

eMag inaugurează un showroom în Ungaria, primul din afara României, şi aşteaptă vânzări de 300 mil. euro în 2020
Ungaria va cumpăra 4,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Gazprom

România și Ungaria vor renunța începând de miercuri la obligativitatea carantinei pentru cetățenii celor două țări care trec granița

Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria cer ca planul de relansare propus de CE să fie modificat pentru că discriminează statele mai sărace

Coronavirus: Situaţia cazurilor de COVID-19 în ţările vecine României

Compania Poșta Română a redeschis trei rute de livrare a corespondenței către Ungaria, Bulgaria și Serbia

Ungaria vrea să cumpere din 2021 gaze naturale lichefiate din Croaţia (Peter Szijjarto)

Măsurile anti-criză pe care România nu le-a luat, dar vecinii da: eliminarea taxelor și bani de la politicieni pentru fondurile anti COVID 19

Ungaria: Viktor Orban face apel la răbdare în legătură cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis

Premierul Ungariei: Un al doilea val de COVID-19, posibil în octombrie sau noiembrie. Se deschid terasele şi restaurantele din zona rurală

Criza Coronavirus la vecini - situaţia cazurilor de COVID-19 în Ungaria, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Serbia

Criza Coronavirus la vecini – situaţia cazurilor de COVID-19 în Ungaria, Bulgaria, Moldova, Ucraina şi Serbia

Booking.com, amendată cu şapte milioane de euro în Ungaria

Criza Coronavirus - ce se întâmplă în Ungaria, Bulgaria şi restul vecinilor României

Criza Coronavirus – ce se întâmplă în Ungaria, Bulgaria şi restul vecinilor României

Guvernul maghiar se așteaptă la o scădere economică mai mare de 3%, cât prognozase acum o lună

Cum a evoluat pandemia în țările din jurul României

Ungaria aşteaptă vârful epidemiei de Coronavirus pe data de 3 mai - Viktor Orban

Ungaria aşteaptă vârful epidemiei de Coronavirus pe data de 3 mai – Viktor Orban

România este printre țările Uniunii Europene cu cel mai mare nivel de creștere al lucrărilor de construcții în luna februarie

Criza Coronavirus - Situaţia cazurilor de COVID-19 în statele vecine României

Criza Coronavirus – Situaţia cazurilor de COVID-19 în statele vecine României

Update: Interdicția a fost ridicată după câteva ore. Bulgaria a sistat temporar circulația a camioanelor care se îndreaptă spre Turcia

Ungaria vrea să extindă facilităţile fiscale şi să suspende evacuările şi executările silite

Polonezii, cehii şi maghiarii au băgat peste două miliarde de euro în România și nu se opresc. Sume importante în producție, retail sau fotbal

România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova, interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

Ungaria este pregătită să discute cu Gazprom un nou acord de aprovizionare cu gaze naturale

Ungaria este gata să înceapă tratativele de aderare la Banca de Dezvoltare Eurasiatică

România şi Ungaria, cele mai scăzute preţuri din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici - date Eurostat

România şi Ungaria, cele mai scăzute preţuri din UE la gazele naturale pentru consumatorii casnici – date Eurostat

Ungaria îşi propune să atingă ţinta NATO de alocare a 2% din PIB pentru Apărare în 2023

Isărescu despre adoptarea euro: Prevăd o puternică dezbatere de idei şi nu numai de idei, care vor contura Europa

Ungaria - Guvernatorul Băncii Centrale spune că moneda euro este o

Ungaria – Guvernatorul Băncii Centrale spune că moneda euro este o „greşeală strategică”

Oficiali din Ungaria şi Bulgaria au inaugurat o staţie de contorizare a gazelor

Bulgaria, România, Ungaria, Lituania, Letonia şi Polonia cer revizuirea Pachetului Mobilitate

Anchetă în Ungaria. UE investighează ajutoarele de stat acordate pentru o uzină Samsung