Tentivă de suicid în stația de metrou Eroilor. Trenurile dintre stațiile Unirii 2 și Izvor circulă pe un singur fir

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada de Poliție pentru Transportul Public anunță că astăzi după-amiază a avut loc un incident în care o femeie s-ar fi aruncat în fața trenului într-o stație de metrou din Sectorul 5 (Stația Eroilor n.red.), chiar când acesta intra în stație.
Economica.net - mar, 01 apr. 2025, 18:17
Tentivă de suicid în stația de metrou Eroilor. Trenurile dintre stațiile Unirii 2 și Izvor circulă pe un singur fir

Polițiștii și echipajele de prim-ajutor au ajuns rapid la fața locului și intervin acum pentru a salva persoana implicată.

Activitățile sunt în desfășurare, iar cercetările sunt continuate de Brigada de Poliție pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou, pentru a stabili cu exactitate condițiile în care s-a produs incidentul.

Persoana în cauză, o minoră, în vârstă de 15 ani, a fost salvată de echipajele ajunse la fața locului și a fost transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale suplimentare, precizează DGPMB.

La rândul său, Metrorex informează că astăzi, 01.04.2025, la ora 17:15, în statia de metrou Eroilor 1, a avut loc o posibilă tentativă de suicid.

În urma acestui eveniment regretabil, circulația trenurilor este momentan reorganizată.

Între stațiile Piața Unirii 2 și Izvor, fir 2, trenurile de metrou nu circula pentru a permite intervenția echipelor de salvare, iar pe firul 1 între Piața Unirii 2 și Izvor, circulația trenurilor este organizată în sistem pendulă.

Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri.

Metrorex mai precizează că va reveni cu detalii când circulația va fi reluată în condiții normale.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...