Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de blocare a proiectului Neptun Deep

Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de a bloca proiectul Neptun Deep, iar ONG-ul trebuie să plătească 80.000 de lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom, a anunțat, luni, pe propria pagină de socializare, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 mai 2025, 13:37
Tribunalul București a respins pe fond acțiunea Greenpeace de blocare a proiectului Neptun Deep

„Astăzi, printr-o decizie fermă, justiția a apărat interesele României împotriva încercărilor repetate ale ONG-ului Greenpeace de a bloca proiectul vital Neptun Deep. Tribunalul București a respins în fond acțiunea Greenpeace, iar ONG-ul trebuie să plătească acum 80.000 lei dezvoltatorilor Romgaz și OMV Petrom. Această sentință confirmă încă o dată că multe dintre acțiunile de acest fel inițiate împotriva proiectelor strategice ale României sunt fie nefondate, fie inadmisibile. Aceste procese ne costă timp, bani și oportunități majore pentru dezvoltarea și securitatea națională. România a câștigat astăzi nu doar un proces, ci o bătălie importantă pentru interesele noastre strategice. Este inadmisibil ca resursele limitate ale statului român să fie dedicate pentru a combate constant acțiuni judiciare neîntemeiate, în timp ce Greenpeace cheltuiește sute de mii de lei pe avocați pentru a porni procese în serie”, a susținut Burduja.

Potrivit ministrului de resort, România nu poate permite ca proiectele esențiale pentru securitatea noastră energetică să fie sabotate. „Am spus de la bun început că nu avem emoții că justiția va face dreptate. Și așa a fost. România nu poate permite ca proiectele esențiale pentru securitatea noastră energetică să fie sabotate, așa cum au fost în ultimele decenii. Felicit sincer echipele Romgaz, OMV și colegii din Ministerul Energiei pentru această luptă dusă cu profesionalism și determinare. Neptun Deep este un proiect esențial nu doar pentru România, ci și pentru întreaga regiune, asigurând gaz românesc, ieftin și abundent pentru români, frații noștri de peste Prut și toți vecinii noștri, la un preț corect”, a subliniat oficialul.

Greenpeace România a acționat în instanță companiile OMV Petrom, Romgaz, Primăria și Consiliul Local Tuzla, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Marină Grigore Antipa pentru nereguli în procesele de aprobare și lipsă de transparență în legătură cu date cruciale ce vizează substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră.

În același timp, peste 50.000 de oameni au semnat petiția pentru protejarea Mării Negre. De asemenea, organizația este de părere că independența energetică a României poate fi garantată prin intermediul energiei regenerabile, eficienței energetice și a capacităților de stocare.

Pe data de 25 martie, OMV Petrom și Romgaz au anunțat începerea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de km în largul Mării Negre.

Cele două companii investesc, împreună, până la patru miliarde de euro pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep.

La data de 1 august 2022, Romgaz a devenit acționarul unic al Romgaz Black Sea Limited (înființat ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited), ca urmare a finalizării tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, care deține 50% din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apa adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...