Trump va revoca încă din prima zi a mandatului său o serie de măsuri ale administraţiei Obama (presă)

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, intenţionează să revoce chiar în prima zi a mandatului său o serie de măsuri luate de Barack Obama, a anunţat viitorul secretar de presă al administraţiei Trump, potrivit postului american ABC News, citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 02 ian. 2017, 06:33
Trump va revoca încă din prima zi a mandatului său o serie de măsuri ale administraţiei Obama (presă)

Sean Spicer a declarat duminică la emisiunea „This Week” că Trump „va revoca imediat o serie de măsuri luate de administraţia aflată la putere în ultimii opt ani, măsuri care au afectat negativ creşterea economică şi crearea de locuri de muncă”.

Spicer nu a precizat care vor fi ordinele executive pe care viitorul lider de la Casa Albă le va revoca. Trump este un fervent critic al abordării lui Obama privind imigraţia, energia şi politica externă, aşa că ar putea căuta metode de a interveni asupra deciziilor luate de administraţia democrată în aceste domenii, şi nu numai, potrivit CNN.

Viitorul secretar de presă al administraţiei Trump a mai spus că magnatul republican le va interzice membrilor Executivului său să se implice în activităţi de lobby timp de cinci ani după ce îşi vor încheia mandatul. „Cine vrea să facă parte din administraţia Trump trebuie să pună pe primul plan interesul ţării, nu interesul personal”, a spus Spicer.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda prin care poți reduce substanțial numărul ratelor la creditul de locuință. Dobânda e mai mică
Metoda prin care poți reduce substanțial numărul ratelor la creditul de locuință. Dobânda e mai mică
Refinanțarea creditelor nu mai este de mult o raritate pe piața din România, mai ales în contextul fluctuațiilor majore ale dobânzilor din ultimii ani. Acest tip de împrumut a ajuns chiar să......
Sistemul bancar românesc a avut în 2025 printre cei mai solizi indicatori de lichiditate din UE  – Analiză
Sistemul bancar românesc a avut în 2025 printre cei mai solizi indicatori de lichiditate din UE – Analiză
Băncile de retail din Europa au încheiat, anul 2025, cu venituri în creştere cu 3% şi cu un profit operaţional în ...
Tensiuni diplomatice la București: Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul MAE
Tensiuni diplomatice la București: Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la sediul MAE
Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, și-a anunțat decizia de a îl convoca la sediul ministerului pe ambasadorul rus, ...
Dumitru Chisăliţă (AEI): România intră nepregătită într-o posibilă furtună petrolieră
Dumitru Chisăliţă (AEI): România intră nepregătită într-o posibilă furtună petrolieră
România are nevoie de un comandament energetic şi logistic permanent - un Dispecerat Naţional de Securitate Energetică ...