Tudose, către PNL: Din fericire pentru România, cred că mai staţi departe de guvernare o lungă perioadă

Premierul Mihai Tudose a afirmat, joi, în plenul Parlamentului, că, 'din fericire pentru România', PNL va mai sta departe de guvernare 'o lungă perioadă'.
Economica.net - J, 23 nov. 2017, 11:59
Tudose, către PNL: Din fericire pentru România, cred că mai staţi departe de guvernare o lungă perioadă

‘Să vii la tribuna Parlamentului şi să spui că deficitul este dublu faţă de anul trecut, (…) mi se pare o inconştienţă. Ceea ce totuşi rămâne definitoriu pentru zona pe care o reprezentaţi unii, cel puţin dintre dumneavoastră dragi colegi liberali, este gestul colegului nostru, care de la o familie săracă, (…) în loc să ia pâinea de un leu – pe care o ştie tot românul că atâta e, în jur de un leu – a luat o pâine de 6 lei (…), cam de 6 ori mai scumpă, că, de, probabil că era o familie săracă liberală (…) L-aţi lăsat şi fără mâncare, i-aţi luat-o. Asta este efectiv politica dumneavoastră. Aveţi grijă de români, luându-le tot. Din păcate pentru dumneavoastră şi din fericire pentru România, cred că mai staţi departe de guvernare o lungă perioadă de timp’, a declarat Tudose, la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi USR.

El a comentat astfel gestul deputatului liberal Florin Roman, care a adus, joi, la tribuna Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, mai multe produse agroalimentare, printre care ouă, unt, carne, pâine, susţinând că acestea aparţin unei familii care a plătit pentru ele un preţ mai mare decât în luna septembrie.

Pe de altă parte, şeful Executivului le-a mulţumit preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi preşedintele PMP, Traian Băsescu, ale căror mesaje din tipul dezbaterii moţiunii de cenzură le-a catalogat ca fiind ‘constructive’.

‘Domnule preşedinte Băsescu, multe din lucrurile pe care le-aţi spus sunt în curs de rezolvare, unele deja sunt rezolvate: blocarea posturilor, interconectarea şi aşa mai departe. Ceea ce mă face să cred că există şi o opoziţie serioasă. În altă ordine de idei, domnule preşedinte, aţi început să îmbătrâniţi, când eraţi mai tânăr nu mai dădeaţi niciodată ouăle alea înapoi’, a spus Tudose, referindu-se la faptul că, la tribuna plenului, Băsescu a găsit un cofraj de ouă pe care l-a dat la o parte.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două petroliere, atacate în largul coastei ruse a Mării Negre
Încă două petroliere, atacate în largul coastei ruse a Mării Negre
Două petroliere au fost atacate la terminalul Caspian Pipeline Consortium (CPC), în largul coastei ruse a Mării Negre, a anunţat duminică operatorul terminalului, care a adăugat că......
Sectorul industrial din România care pierde 1.000 de angajați în fiecare lună
Sectorul industrial din România care pierde 1.000 de angajați în fiecare lună
Industria auto, mult timp motorul industriei prelucrătoare românești, trece prin cea mai lungă perioadă de contracție ...
Bucureștiul este de 5,5 ori peste Cluj în piața locală a startup-urilor, evaluată la aproape 10 miliarde dolari
Bucureștiul este de 5,5 ori peste Cluj în piața locală a startup-urilor, evaluată la aproape 10 miliarde dolari
Capitala concentrează în continuare cea mai mare parte a ecosistemului românesc de startupuri, fiind de 5,5 ori mai puternică ...
CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia
CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia
Cea mai mare companie energetică cehă, ČEZ, activă până acum câțiva ani și pe piața din România, a inițiat un ...