UE a angajat băncile care vor intermedia prima emisiune de obligaţiuni din fondul de relansare

Uniunea Europeană a angajat luni băncile care vor intermedia prima sa emisiune de obligaţiuni destinată finanţării Fondului european de relansare, informează Reuters, citând o serie de documente provenite de la doi lead manageri.
AGERPRES - lun, 14 iun. 2021, 11:35
UE a angajat băncile care vor intermedia prima emisiune de obligaţiuni din fondul de relansare

Conform acestor documente, obligaţiunile pe zece ani vor fi lansate marţi, în funcţie de condiţiile de pe piaţă.

Potrivit Reuters, Uniunea Europeană a angajat băncile BNP Paribas, DZ Bank, HSBC, IMI-Intesa Sanpaolo şi Morgan Stanley drept lead manageri pentru această emisiune de obligaţiuni, în timp ce băncile Danske Bank şi Santander vor fi co-lead manageri.

Săptămâna trecută, Executivul comunitar a trimis o solicitare către 11 bănci care fac parte din reţeaua sa de dealeri primari în care le invită să trimită propuneri pentru această tranzacţie, precizând că vânzarea ar urma să aibă loc „în zilele următoare”, a declarat Niall Bohan, director în cadrul directoratului pentru buget din Uniunea Europeană, la întâlnirea cu investitorii.

Uniunea Europeană urmează să vândă obligaţiuni în valoare de până la 800 de miliarde de euro în cadrul Fondului european de relansare, care prevede acordarea de granturi şi împrumuturi statelor membre. Acest program de emisiuni de obligaţiuni vine după succesul înregistrat de programul vizând emiterea de obligaţiuni în sprijinului schemei de susţinere a şomajului parţial SURE, un program de sprijin diferit care a fost lansat în luna octombrie a anului trecut şi a presupus emiterea unor obligaţiuni în valoare de 90 de miliarde de euro.

Conform estimărilor Comisiei, în acest an ar urma să fie emise obligaţiuni în valoare de până la 80 de miliarde de euro pentru finanţarea Fondului european de relansare. După prima sa emisiune de obligaţiuni destinată sprijinirii Fondului de relansare, UE ar urma să mai lanseze, până la finele lunii iulie, alte două emisiuni prin sindicalizare, un proces în care un debitor angajează bănci de investiţii care să vândă obligaţiuni în mod direct către investitorii finali. Ulterior, Comisia va pune la punct un program de emisiuni de obligaţiuni pentru împrumuturi pe durată scurtă şi în septembrie va începe să vândă obligaţiuni la licitaţii, la care dealerii vor cumpăra obligaţiunile şi le vor revinde investitorilor, într-o manieră mai apropiată de felul în care guvernele emit obligaţiuni.

Anul trecut, cele 27 de state membre au ajuns la un acord fără precedent, pentru a împrumuta în comun 750 de miliarde de euro destinate unui fond care să combată recesiunea economică provocată de pandemia de COVID-19 şi, de asemenea, să răspundă la provocările create de schimbările climatice. Împrumuturile în comun pentru fondul de redresare, care vor fi efectuate de Executivul comunitar în numele tuturor statelor membre, urmează să fie rambursate pe parcusul a 30 de ani graţie noilor taxe denumite noi resurse proprii. Aceste noi taxe nu au fost convenite încă, dar ar putea include taxe pe economia digitală, pe emisiile de CO2 sau pe importurile de bunuri fabricate pe baza tehnologiilor poluante.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul cere drămuirea consumului
Ungaria oprește complet funcționarea centralei nucleare de Paks, în contextul debitului foarte scăzut al Dunării. Guvernul ...
Centrala nucleară ungară de la Paks va fi oprită complet începând de joi sau de vineri, din cauza nivelului scăzut al Dunării, a anunţat premierul ungar Peter Magyar, transmite Reuters,......
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor fi pornite noi capacități regenerabile, cresc importurile
Ședință de urgență la Ministerul Energiei. România rămâne fără curent electric. Pe apă nu ne mai putem baza, vor ...
Ministerul Energiei a convocat, în această după-amiază, la sediul Dispecerului Energetic Național, a doua ședință ...
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
Scandal uriaș în fotbal. UEFA amenință cu boicotarea Campionatului Mondial și a altor competiții organizate de FIFA
UEFA, forul fotbalistic european, a ameninţat în unanimitate cu boicotarea viitoarelor ediţii ale Cupei Mondiale, opunându-se ...
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului este susținut și de PSD
SANITAS merge până la Bruxelles cu lupta împotriva legii salarizării promovate de guvernul demis Bolojan. Demersul sindicatului ...
Federaţia SANITAS a transmis joi că în loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra ...