Fostul preot Daniel Petru Corogeanu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru moartea unei măicuţe pe care a ţinut-o legată pe o cruce improvizată timp de trei zile, va fi eliberat condiţionat, miercuri, din Penitenciarul Vaslui, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă. El nu a făcut probleme în închisoare. Presa a relatat că Daniel Corogeanu a participat la toate acţiunile cultural-educative şi a jucat chiar fotbal.