Ultima oră

Guvernul a aprobat acordul prin care vor fi construite apeducte între România și Republica Moldova pe sub râul Prut

Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte cu subtraversarea râului Prut pentru alimentare cu apă potabilă din judeţul Iaşi (România) în raioanele Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti (Republica Moldova) a fost aprobat, miercuri, de către Executivul de la Bucureşti, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), relatează Agerpres.

Guvernul a aprobat acordul prin care vor fi construite apeducte între România și Republica Moldova pe sub râul Prut
Stellantis și Amazon vor colabora pentru dezvoltarea de vehicule conectate

Declaraţia unică: noul formular a fost oficializat prin publicarea sa în Monitorul Oficial. Ce schimbări aduce noul model al DU

Arafat: Agenţii economici riscă întreruperea activităţii, ca urmare a infectării personalului, dacă nu sunt respectate regulile

Rafila: Hartă cu centre de evaluare ambulatorie şi cu centrele de testare COVID

Croaţii sunt îndemnaţi să mute banii de la saltea la bancă în avanpremiera aderării la euro

La locul de muncă se va ține cont de certificatul de vaccinare. Decizie CNSU

Preţurile gazelor naturale în Europa cresc, pe fondul tensiunilor geopolitice

10 drumuri radiale București - Ilfov: A fost aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru studiile de fezabilitate

10 drumuri radiale București – Ilfov: A fost aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru studiile de fezabilitate

Redresarea economiei zonei euro, afectată de răspândirea variantei Omicron a coronavirusului

Kosovo interzice producerea de criptomonede, în contextul unei mari crize energetice

În 2021, livrările întârziate de mașini noi au favorizat o creștere a pieței vehiculelor second-hand

ACUE a lansat site-ul autocitiri.ro, unde clienții sunt învățați să își citească și să trimită indexul contorului

Nicuşor Dan: ADI Zona Metropolitană Bucureşti a aprobat parteneriatul cu CNAIR pentru cele 10 radiale

Comisia Europeană a virat României peste 1 miliard de euro pentru plățile efectuate fermierilor

ROBOR creşte şi atinge noi recorduri - miercuri, 5.01.2022

ROBOR creşte şi atinge noi recorduri – miercuri, 5.01.2022

Testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice - propunere CNSU

Testarea săptămânală a tuturor angajaţilor din infrastructurile critice – propunere CNSU

Şeful Pepco, Andy Bond, demisionează din motive de sănătate

NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator din România, are noi șefi din februarie: Rudiger Dany și Eliza Predoiu vor conduce interimar compania

Grupul francez Publicis cumpără Tremend, companie românească de dezvoltare software prezentă în topul Deloitte Technology Fast 500 EMEA

Primele restricţii din 2022 - Lista măsurilor propuse de CNSU

Primele restricţii din 2022 – Lista măsurilor propuse de CNSU

Cel mai mare număr de infecţii din ultimele două luni: 4.893 cazuri noi, 24 morţi în 24 de ore - Coronavirus miercuri, 05.01.2022

Cel mai mare număr de infecţii din ultimele două luni: 4.893 cazuri noi, 24 morţi în 24 de ore – Coronavirus miercuri, 05.01.2022

Qualcomm, acord cu Renault, Volvo şi Honda pentru furnizarea de semiconductori

Circa 800.000 de vehicule Mercedes-Benz prezintă un „risc de incendiu care nu poate fi exclus”

Masca redevine obligatorie peste tot, vor fi permise doar măștile chirurgicale și FPP2. Decizie CNSU

Peste 1,05 milioane de salariaţi în Bucureşti, la finele lunii octombrie 2021. Câştigul salarial mediu net-4.612 lei

Doar un sfert din furnizorii de gaze de anul trecut mai au oferte pentru consumatorii casnici

Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în noiembrie, active de 85,98 miliarde lei, în creştere cu 18%

Guvernul Kazahstanului a căzut ca urmare a protestelor generate de creșterea prețurilor la carburanți

Şeful diplomaţiei europene avertizează Rusia despre consecinţele provocărilor din Ucraina

Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare, în scădere cu aproape 40% în primele nouă luni din 2021

Marca BMW, vânzări de 2,2 milioane de vehicule în 2021

Premierul britanic respinge înăsprirea restricţiilor în Regatul Unit

Ciolacu spune că ar trebui ca în coaliţie să se elaboreze un alt act normativ privind compensarea facturilor la energie şi gaz

Ce se întâmplă cu leul după ce ieri a atins cea mai mare valoare din ultimele trei luni şi jumătate în faţa euro - curs valutar interbancar 05.01.2022

Ce se întâmplă cu leul după ce ieri a atins cea mai mare valoare din ultimele trei luni şi jumătate în faţa euro – curs valutar interbancar 05.01.2022

Cel mai slab an la tranzacțiile cu terenuri arabile mari. În 2021 au fost avizate doar nouă tranzacții, în valoare de 1,7 milioane de euro

Scumpirea RCA mai aduce un record în România. Safety, liderul din brokeraj, bate toate așteptările și își propune vânzări cât un sfert din toată piața asigurărilor. Proiect în premieră cu cel mai solid asigurător de la noi

Soluția Guvernului împotriva degradării drumurilor: Sancționarea firmelor în solidar cu șoferii vehiculelor ce transporta marfă peste limita admisă

Noul plan de gestionare a bolnavilor depistaţi cu infecţia Covid-19 a fost oficializat; traseul oamenilor infectaţi cu Sars-CoV-2, tratament şi criterii funcţie de care vor fi declaraţi vindecaţi

Melania Trump vinde o pălărie, un portret și o operă digitală NFT la o licitație în care este acceptată numai moneda virtuală Solana