Ultima oră

Toader: A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut verificări ale activităţii la DNA şi la ICCJ, care nu au mai fost evaluate de 10 ani

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, luni, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie. Toader a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani, scrie News.ro.

Toader: A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut verificări ale activităţii la DNA şi la ICCJ, care nu au mai fost evaluate de 10 ani
Numărul de turişti străini în România a crescut cu 8% în primele cinci luni, la 914.300

Danone vinde compania americană Stonyfield grupului Lactalis. Tranzacţie de 875 de milioane de dolari

Șomajul a crescut în mai, față de minimul ultimilor 23 de ani din aprilie. După majorarea salariului minim, a urcat în trei din patru luni

Proba practică a examenului de obţinere a permisului auto, înregistrată video şi audio de la 3 iulie 2017

Cum începe leul săptămâna - curs valutar interbancar 3.07.2017

Cum începe leul săptămâna – curs valutar interbancar 3.07.2017

Comerţul aduce 74 de miliarde de euro în economie. Micii comercianţi produc 71% din bani

Un startup de tehnologie din Bucureşti face break even în mai puţin de şase luni şi se gândeşte deja să-şi deschidă birou la Londra

Norme noi la legea RCA: preţul pentru şoferii

Norme noi la legea RCA: preţul pentru şoferii „buni” poate scădea cu până la 50%, pentru cei „răi” poate creşte cu până la 200%

PMB: Părinţii pot depune, începând de luni, documentele pentru stimulentul financiar pentru nou-născuţi de 2.500 de lei

Rata creditelor neperformante a scăzut la 9,26%, în aprilie

Orban, despre înzestrarea Armatei: De 25 de ani nu au fost asiguraţi nici măcar banii de mentenanţă

CEO BRD Asset Management: O treime din economiile românilor stau în depozite overnight la o dobândă zero

Occidentul începe să lucreze cu Iranul: acord de 4,8 miliarde de dolari pentru dezvoltarea gigantului zăcământ de gaze South Pars

Orban: Există un război clar între cei care conduc România şi oamenii de afaceri. Impozitul pe cifra de afaceri,

Orban: Există un război clar între cei care conduc România şi oamenii de afaceri. Impozitul pe cifra de afaceri, „o calamitate” şi „o nebunie”

Banca Transilvania, Fondul Proprietatea şi Romgaz, cele mai tranzacţionate companii în primul semestru

Valori de trafic în creştere pe DN1; se circulă îngreunat în zona staţiunii Buşteni

Alphabet, firmă mamă a Google: Amenda primită de Google de la Comisia Europeană va reduce profitul cu 2,74 miliarde de dolari

CEO Erste Asset Management: Cei mai mulţi români o întreabă pe

CEO Erste Asset Management: Cei mai mulţi români o întreabă pe „Tanti Aglaia” dacă o investiţie e bună sau nu

Samsung va vinde din 7 iulie telefoane Galaxy Note 7 recondiţionate

Vaslui: Peste 10.000 de abonaţi, fără energie electrică

Al Qaida în Mali publică o înregistrare cu şase ostatici, între care şi românul Iulian Gherguţ (SITE)

Rusia: Putin semnează o lege controversată privind un plan de strămutare masivă a populaţiei

Mii de persoane au defilat la Londra împotriva guvernului May

Cerinţele ţărilor arabe au fost

Cerinţele ţărilor arabe au fost „făcute pentru a fi respinse”, afirmă Qatarul

Coduri portocalii şi galbene de inundaţii în 16 bazine hidrografice, începând de duminică seara

Donald Trump acuză presa americană că alimentează ura împotriva lui

Autorităţile franceze au evacuat peste 2.000 de persoane, în urma unui incident de securitate pe aeroportul Charles de Gaulle

Traseul autostrăzii Sibiu – Făgăraş ar putea fi stabilit până la sfârşitul lunii august

Petre Daea: Subvenţiile agricole pentru 2017 se vor plăti începând cu 15 octombrie

Ministrul Agriculturii susţine că preţul produselor agricole trebuie stabilit doar de piaţă

Ministrul Finanţelor: Peste 11.000 de fermieri primesc subvenţii de 33,8 milioane de euro

Ucraina aruncă vina pe serviciile secrete ruseşti pentru ultimul atac cibernetic cu ransomware-ul GoldenEye

Circulaţie feroviară la viteză redusă pe trei tronsoane. CFR Călători a pus la dispoziţia pasagerilor apă îmbuteliată

ANALIZĂ: Economia globală a crescut în prima jumătate a acestui an, dar tensiunile şi incertitudinile se înmulţesc

Băncile la care lucrează cei mai mulţi români

Administraţia Prezidenţială: Şedinţă CSAT convocată pentru marţi

400.000 de pasageri ar putea fi afectaţi de greva personalului navigant de la British Airways

Estonia a preluat preşedinţia semestrială a Consiliului UE

Cod roşu de caniculă sâmbătă în 19 judeţe şi Bucureşti, temperaturile ajung chiar şi la 44 de grade