Ultima oră

Fondul Proprietatea: Exceptarea companiilor de stat de la guvernanţa corporativă le va creşte costurile de finanţare

Exceptarea unor companii de stat, precum Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, de la legea privind guvernanţa corporativă le va creşte acestora costurile de finanţare, în contextul în care băncile cer dobânzi mai mari atunci când creditează companii conduse pe criterii politice, a declarat directorul general al Fondului Proprietatea (FP), Greg Konieczny, într-un comunicat publicat marţi, scrie News.ro.

Fondul Proprietatea: Exceptarea companiilor de stat de la guvernanţa corporativă le va creşte costurile de finanţare
Porsche, investigată în Germania pentru posibile încălcări ale standardelor privind emisiile vehiculelor diesel

Transgaz demarează procedurile de selecţie a directorului general şi directorului economic

Firea: În câteva zile va fi lansată licitaţia pentru achiziţia a 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze

Dragnea i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu şi i-a spus că îi va retrage sprijinul politic - News.ro

Dragnea i-ar fi cerut demisia premierului Sorin Grindeanu şi i-a spus că îi va retrage sprijinul politic – News.ro

Deutsche Bank,

Deutsche Bank, „amendată” cu 170 de milioane de dolari pentru că a manipulat dobânda Euribor

Raportul dintre pensionari şi salariaţi a fost în primul trimestru de 9 la 10 - INS

Raportul dintre pensionari şi salariaţi a fost în primul trimestru de 9 la 10 – INS

Câştigul mediu net a crescut în aprilie cu 1%, la 2.366 lei, echivalent cu 522 euro, nou record istoric. Ritmul anual de creştere a încetinit

Marea Britanie: Miniştri din cabinetul Theresei May şi reprezentanţi laburişti discută despre un Brexit

Marea Britanie: Miniştri din cabinetul Theresei May şi reprezentanţi laburişti discută despre un Brexit „blând” – presă

Instanţa supremă redeschide dosarul

Instanţa supremă redeschide dosarul „Flora”, în care Băsescu este acuzat că a retrocedat ilegal un teren

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă - curs valutar interbancar

Ce se întâmplă cu leul în această dimineaţă – curs valutar interbancar

Apare telesalariatul cu contract de muncă - proiect de lege

Apare telesalariatul cu contract de muncă – proiect de lege

Normele de aplicare a legii RCA vor introduce mai multe clase de penalizare pentru şoferi

Costul renovării apartamentelor vechi din România se ridică la circa 15 miliarde de euro

Nouă lege a internshipului: Tinerii pot începe la 16 ani, indemnizaţie de cel puţin 50% din salariul minim, primă de 1.000 de euro la angajare

Cum s-au descurcat constructorii de drumuri în 2016: Tel Drum, singura companie cu creştere semnificativă a afacerilor

Directorul Foxconn spune că Apple şi Dell susţin oferta sa pentru divizia de chipuri a Toshiba

CNIPMMR solicită majorarea plafonului garanţiilor din programul IMM Invest România

Sancţiunea aplicată de Consiliul Concurenţei companiei Energy Holding, confirmată de Curtea de Apel

CNAIR va plomba marţi gropile de pe Autostrada Soarelui

CSM îi cere preşedintelui Iohannis retrimiterea legii salarizării în Parlament

Groupama Asigurări: Oferta companiei include poliţe RCA cu durată subanuală;au fost emise 452 poliţe pe o lună

Complexul Energetic Oltenia raportează afaceri în creştere cu 30% şi profit brut de 260 milioane lei, în 5 luni

Ministrul Muncii: Preşedintele Iohannis nu are motiv să retrimită legea salarizării unitare la Parlament

Comisia Europeană va lansa proceduri de infringement contra Poloniei, Ungariei şi Cehiei pe tema migraţiei - surse

Comisia Europeană va lansa proceduri de infringement contra Poloniei, Ungariei şi Cehiei pe tema migraţiei – surse

Director: Stocul de apă grea de pe platforma RAAN, în valoare de peste 1,2 miliarde euro, în pericol

Turiştii care mănâncă pe bordurile fântânilor antice din Roma riscă amenzi de câteva sute de euro

Opel schimbă directorul general înaintea preluării de către PSA

Statele Unite au refuzat să semneze declaraţia G7 privind schimbările climei şi dezvoltarea durabilă

Director CN Administraţia Porturilor Maritime: Investiţiile private realizate în prezent în Portul Constanţa sunt de 120 mil. euro

ASF va ancheta Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa, din cauza poliţelor RCA

Peste 2.500 de testări ale aplicaţiei electronice a programului Start-Up Nation, în acest week-end

ANAF: Raluca Maria Ţîncu este noul inspector general antifraudă al DGAF

MFP a împrumutat 600 de milioane de lei de la bănci, la un randament de 1,76% pe an

MFP va plăti a doua dobândă şi va rambursa valoarea nominală pentru titlurile de stat pentru populaţie emise în 2015

Complexul Energetic Oltenia a făcut un profit brut de 260 mil. lei, la cinci luni, după pierderi anul trecut

ASF declanşează controale la Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa

Legea prin care poliţiştii, medicii militari şi funcţionarii din penitenciare primesc salarii mai mari a fost promulgată

Turcia: creştere peste aşteptări a economiei, în primul trimestru, graţie exporturilor

Ucraina îşi consolidează dispozitivul de securitate în sudul regiunii Odesa, de teama unor diversiuni dinspre Transnistria