Ultima oră

Dacris investeşte 250.000 de euro pentru extinderea pe segmentul de lux

Dacris a investit 250.000 de euro pentru lansarea pe piaţa din România a brandului Namiki, unul dintre cele mai sofisticate brand-uri de instrumente de scris din lume şi al doilea ca volum în vânzările din magazinele exclusiviste din Europa, informează compania.

Dacris investeşte 250.000 de euro pentru extinderea pe segmentul de lux
UE va acorda Republicii Moldova susţinere tehnică şi financiară după semnarea Acordului de Asociere

Două bombardiere ruseşti s-au apropiat de spaţiul aerian al Marii Britanii, Olandei şi Danemarcei

Convorbiri UE - Slovacia-Ucraina privind livrarea de gaz în sistem invers, joi, la Bratislava

Convorbiri UE – Slovacia-Ucraina privind livrarea de gaz în sistem invers, joi, la Bratislava

MT: Un ministrul olandez solicită sprijin pentru achitarea datoriei din litigiul referitor la nava Rostok

Iran: 95% din populaţie vrea să beneficieze de ajutoare de stat

DE: Înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare nu vizează administrarea companiilor energetice

Măntescu (FML): Protestele ceferiştilor se sistează doar dacă obţinem garanţii privind creşterea salariilor

Ministerul Muncii: 3.627 persoane au suferit accidente de muncă în 2013, 199 şi-au pierdut viaţa

Scutirea de impozit a profitului reinvestit are un impact bugetar estimat la 137,5 milioane lei, în 2014

Fitch a îmbunătăţit perspectiva de rating pentru Carrefour la 'pozitivă'

Fitch a îmbunătăţit perspectiva de rating pentru Carrefour la ‘pozitivă’

ASF: CARE România a fost amendată cu 190.000 lei în ianuarie. Au fost sesizate organele de cercetare penală

MFP: Acordul privind de Rezoluţie, parte a Uniunii Bancare, va fi semnat în maicontribuţiile la Fondul Unic

MFP: Cele 70 de taxe care pot fi eliminate au încasări de 100.000 lei. Impactul bugetar, 1,9 mil. lei

Rusia propune o reuniune tripartită pentru discuţii pe tema gazelor naturale

Moody's: relansarea creşterii în Europa Centrală şi de Est susţine stabilizarea ratingurilor

Moody’s: relansarea creşterii în Europa Centrală şi de Est susţine stabilizarea ratingurilor

Ministerul Muncii: 199.626 şomeri indemnizaţi şi 312.707 neindemnizaţi, la finele anului trecut

Turcia şi Gazprom vor să extindă capacitatea gazoductului Blue Stream din Marea Neagră

Firmele vor fi scutite de impozitul pe profitul reinvestit. Guvernul a aprobat legea

Guvernul a aprobat achiziţia a şapte bărci cu motor care vor intra în dotarea Gărzii de Mediu

O nouă schemă de ajutor de stat pentru firmele care creează minimum 20 de locuri de muncă

Guvernul a decis înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului

Guvernul alocă 53 de milioane de lei pentru investiţii şi înlăturarea efectelor inundaţiilor în Teleorman

Germania îşi sărbătoreşte berea, deşi consumul este în scădere

Sute de milioane de oameni continuă să nu aibă acces la apă potabilă şi la electricitate

WhatsApp, o jumătate de miliard de utilizatori activi

Marii consumatori de gaze: Modificările legislative adoptate recent nu ajută piaţa

KLG Europe Logistics România investeşte 5,6 mil. euro pentru extinderea hub-ului de lângă Bucureşti

Raport Erste: Ţările grupului de la Visegrad au profitat de pe urma aderării la UE

MADR: Peste 2,74 mil. hectare au fost însămânţate în primăvară. Programul depăşeşte 5 milioane hectare

Erste Bank va propune dividende de 0,2 euro pe acţiune, pentru 2013

Din iunie, trei zboruri Wizz Air pe săptămână, pe ruta Sibiu - Londra

Din iunie, trei zboruri Wizz Air pe săptămână, pe ruta Sibiu – Londra

Constantin: Prima măsură în agricultură din alocarea 2014-2020 începe pe 20 mai

Reportul la categoria I pentru tragerea Joker de joi este de peste 2,2 milioane de euro

Opel vrea să devină al doilea mare producător auto din Europa în următorii ani

MOL cumpără 124 de benzinării Agip din Cehia

Aversa a câştigat procesul cu AAAS şi îşi va continua activitatea

Adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei va adânci conflictul dintre Moscova şi Kiev - cancelar austriac

Adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei va adânci conflictul dintre Moscova şi Kiev – cancelar austriac

Grecia: Deficitul bugetar a scăzut la 2,1% din PIB în 2013, excluzând cheltuielile cu recapitalizarea băncilor

Ponta: Vom elimina 70 de taxe

Ponta: Vom elimina 70 de taxe