Un bombardier Su-25 s-a prăbuşit în estul Rusiei

Un bombardier Su-25 s-a prăbuşit miercuri dimineaţă în regiunea Primorie (Siberia de Est) în timpul unui zbor de rutină într-o zonă rezidenţială, relatează agenţiile ruse de presă.
Economica.net - mie, 30 mart. 2016, 07:07
Un bombardier Su-25 s-a prăbuşit în estul Rusiei

Avionul militar a căzut pe un domeniu privat, dar la sol nu s-au raportat distrugeri majore, în timp ce pilotul a reuşit să se catapulteze, iar viaţa lui nu este în pericol, potrivit agenţiei de presă TASS.

Locul accidentului a fost izolat, iar pompierii încercau să stingă incendiul izbucnit după ce avionul a explodat la impactul cu solul şi a distrus două magazii. Avionul militar s-a prăbuşit în urma unei defecţiuni la un motor în timpul unui zbor de antrenament, pe când pilotul încerca să efectueze manevra de aterizare.

‘Avionul zbura şi, dintr-odată, fără niciun motiv aparent, a început să cadă’, au relatat martori pentru agenţia locală de presă PrimaMedia.

Avionul militar nu avea la bord muniţie, a precizat serviciul de presă al armatei, adăugând că o Comisie pentru securitatea zborurilor din cadrul forţelor aeriene ruse se va deplasa la locul accidentului.

Pilotul Su-25 a făcut totul pentru ca avionul să nu cadă deasupra clădirilor de locuit, a indicat la rândul său un responsabil local, Vladimir Siomkin, pentru agenţia de presă din Primorie.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, respectiv cel de la Topa Mică (doi kilometri) din Autostrada A3......
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat ...
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...