UPDATE – Un tren Regio a izbit o cisternă încărcată cu GPL în apropiere de pista aeroportului Otopeni

Un tren Regio cu aproximativ 100 de persoane a accidentat o cisternă încărcată cu GPL în localitatea ilfoveană Dimieni, circulaţia pe Şoseaua de Centură fiind oprită în dreptul localităţii Tunari. Impactul nu a fost urmat de un incendiu, iar zona a fost izolată pe o rază de 500 de metri, informează NEWS.ro.
Economica.net - mie, 23 mart. 2016, 07:51
UPDATE - Un tren Regio a izbit o cisternă încărcată cu GPL în apropiere de pista aeroportului Otopeni

UPDATE – 10.30: Traficul rutier pe şoseaua de centură a municipiului Bucureşti este oprit miercuri la kilometrul 25, în zona Tunari, între localităţile Căciulaţi şi Baloteşti, din cauza unei coliziuni între o autocisternă şi un tren, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

‘Conductorul de tren este rănit, nu ştim exact cât de grav, şi conducătorul cisternei, este de asemenea rănit. Acesta nu a acordat prioritate la trecerea cu calea ferată. Se fac cercetări la faţa locului’, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Claudia Burada.

Ea a precizat că în trenul care venea de la Galaţi spre Bucureşti se aflau circa 100 de călători, care însă nu au fost răniţi.

‘Au venit două microbuze, care au dus o parte din călători în Bucureşti şi o parte la Otopeni, unde urmau să coboare. Nu există alte probleme, cisterna cu gaz este în regulă, iar la faţa locului sunt prezente şi echipaje ale ISU’, a spus purtătorul de cuvânt.

Potrivit Infotrafic, coliziunea dintre autocisterna încărcată cu gaz petrolier lichefiat şi garnitura de tren s-a produs în jurul orei 8,15, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere situată la intersecţia dintre magistrala 700 şi DJ200B.

Atât traficul feroviar, cât şi cel rutier sunt în continuare oprite.

 

Accidentul a fost anunţat miercuri dimineaţă în jurul orei 8.20 la numărul 112. Mai multe echipaje ale pompierilor au plecat spre trecerea la nivel cu calea ferată de la Dimieni, o localitate aflată în nordul judeţului Ilfov, la 12 kilometri de Bucureşti, la câteva sute de metri de capătul de pistă al aeroportului Otopeni.

Din primele date ale poliţiştilor se pare că şoferul cisternei de gaz petrolier lichefiat (GPL) nu s-ar fi asigurat. În zonă trecerea la nivel cu calea ferată este marcată cu un simplu indicator rutier, fără bariere şi fără semnale sonore sau luminoase.

Potrivit pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, cea mai apropiată clădire de locul accidentului este un service aflat la 700 de metri distanţă.

Şoferul autocisternei a fost rănit iar la ora transmiterii acestei ştiri primeşte îngrijiri medicale. În tren se aflau aproximativ 100 de persoane care sunt evaluate de medicii SMURD sosiţi la locul accidentului. Mecanicul locomotivei nu a fost încarcerat.

Traficu pe Şoseaua de Centură a Capitalei, potrivit centrului Infotrafic al Poliţiei Române, a fost oprit la kilometru 25, în dreptul localităţii Tunari din cauza acestui accident.

Accidente feroviare produse în 2015-2016

31 ianuarie 2016 – patru persoane au fost rănite într-un accident feroviar care a avut loc la pasajul dintre localităţile Pesac şi Şandra, judeţul Timiş. Şoferul unui autoturism nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, iar maşina a fost surprinsă şi izbită în plin de un tren personal. Una dintre cele patru persoane a necesitat descarcerarea, două prezentau traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, una prezenta fracturi deschise la nivelul membrelor, iar cea de-a patra prezenta traumatisme la torace şi pe corp. Acestea au fost preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la faţa locului şi au fost transportate la spital.

12 decembrie 2015 – patru persoane şi-au pierdut viaţa, după ce maşina de taxi în care se aflau a fost lovită de un tren personal în cartierul Viişoara, din municipiul Bistriţa. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.00 dimineaţa, la trecerea la nivel cu calea ferată care duce spre blocurile sociale din cartierul Viişoara. Şoferul, în vârstă de 29 ani, nu s-a asigurat corespunzător la trecerea peste calea ferată, iar maşina, în care se aflau în total cinci persoane, a fost lovită în plin de trenul Regio care circula pe relaţia Bistriţa – Cluj-Napoca.

9 decembrie 2015 – trei persoane au murit şi alta a fost grav rănită, într-un accident produs la trecerea de nivel cu calea ferată, pe DN73 A, între Râşnov şi Zărneşti. Maşina în care se aflau victimele a fost lovită de un tren de persoane, care se deplasa de la Braşov spre Zărneşti.

22 noiembrie 2015 – un şofer a murit, după ce nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, autoturismul său fiind lovit în plin de un tren în localitatea Trifeşti, judeţul Neamţ, şi a fost târât câţiva zeci de metri.

8 octombrie 2015 – o persoană a decedat în urma unui accident produs în sectorul Punghina al DN 56 A, după ce un autotren s-a răsturnat.

24 februarie 2015 – trenul Regio Satu Mare-Baia Mare a lovit, la trecerea de cale ferată din satul Săsar, o camionetă a unei firme de curierat, al cărei şofer a decedat. Maşina implicată în accident aparţinea companiei de curierat DPD cu sucursală în municipiul Baia Mare.

1 februarie 2015 – două vagoane ale unui tren, încărcate cu GPL, au deraiat, pe raza localităţii Halmeu, nefiind scurgeri de gaze. Vagoanele nu s-au răsturnat, doar au ieşit de pe şine. Autorităţile au izolat zona, pentru a preveni producerea vreunui eveniment nedorit.

28 ianuarie 2015 – un tir încărcat cu zahăr a fost lovit de trenul rapid care circula pe ruta Viena-Bucureşti, la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în municipiul Codlea. Nu au existat persoane rănite, însă tirul şi locomotiva trenului au fost grav avariate.

22 ianuarie 2015 – trei persoane au fost rănite, între care şi o gravidă, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de trenul Interregio Timişoara-Târgu Mureş, între localităţile Vucova şi Chevereş.

Agerpres

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea Inteligenţei Artificiale
Trump enunţă 25 de „realizări” ale mandatului său înaintea alegerilor intermediare şi propune redenumirea ...
Preşedintele american Donald Trump a prezentat pe reţeaua sa de socializare Truth Social o listă cu ceea ce el consideră a fi 25 de realizări ale noului său mandat la Casa Albă, menţionând......
VIDEO Umbrărescu extinde șantierul de la Oțelu Roșu: Imagini în premieră cu tunelul tehnologic uriaș și noul laminor în construcție
VIDEO Umbrărescu extinde șantierul de la Oțelu Roșu: Imagini în premieră cu tunelul tehnologic uriaș și noul laminor ...
Lucrările la combinatul siderurgic Oțelu Roșu continuă într-un ritm alert, iar cele mai noi imagini arată că se lucrează ...
Electro-Alfa anunță că a fost finalizată tranzacția prin care preia Elcomex IEA, la aprope un an după acordul dat de Consiliul COncurenței
Electro-Alfa anunță că a fost finalizată tranzacția prin care preia Elcomex IEA, la aprope un an după acordul dat de ...
Conducerea Electro-Alfa International S.A. a anunțat vineri investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București ...
Nazare, după întâlnirea cu omolugul italian Giancarlo Giorgetti: România și Italia vor să coopereze mai strâns în combaterea evaziunii şi fraudei fiscale, inclusiv a traficului ilicit
Nazare, după întâlnirea cu omolugul italian Giancarlo Giorgetti: România și Italia vor să coopereze mai strâns în ...
România şi Italia vor să intensifice cooperarea în domenii precum combaterea evaziunii şi fraudei fiscale, digitalizarea ...