Zborurile charter pe ruta Tel Aviv – Constanţa vor fi reluate din 5 iulie

Zborurile charter pe ruta Tel Aviv - Constanţa vor fi reluate începând din 5 iulie, dată la care pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa va ateriza prima cursă charter din 2015 care va aduce turişti israelieni pe litoralul românesc.
Economica.net - vin, 03 iul. 2015, 08:09
Zborurile charter pe ruta Tel Aviv - Constanţa vor fi reluate din 5 iulie

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, în acest an frecvenţa zborurilor va fi de două pe săptămână.

În luna februarie, Asociaţia Litoral – Delta Dunării a participat în premieră la Târgul de Turism de la Tel Aviv, unde a promovat staţiunea Mamaia şi unde a decis demararea unei campanii de publicitate ce va fi difuzată, în această vară, în Israel, pe câteva posturi de radio. De asemenea, au fost realizate primele materiale de promovare în limba ebraică (broşura generală a staţiunii Mamaia şi pliantul ‘Nightlife’), precum şi un spot video în limba ebraică, extras din filmul oficial al staţiunii.

‘Toate aceste acţiuni au dus la dublarea numărului de turişti israelieni care vor veni să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc. Întreaga campanie de promovare a fost finanţată din bugetul ce provine din sumele colectate din taxa de promovare a staţiunii Mamaia şi a Satului de Vacanţă’, se mai arată în comunicat.

Touroperatorul Meshek Wings, unul dintre primii 10 touroperatori din Israel, are ca ţintă aducerea unui număr de 25.000 de turişti israelieni în România, în 2015, după ce, în 2014, au organizat sejururi pentru 18.000 de turişti, faţă de estimările iniţiale de 8.500 de turişti din Israel, au anunţat, la începutul lunii martie reprezentanţi ai companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Harta generozității în România: orașele care comandă cele mai trăsnite cadouri pe MindBlower.ro
Bucureștenii caută varietate și cumpără pentru aproape orice ocazie, clujenii înclină spre cadouri creative și atent alese, ieșenii apreciază umorul, constănțenii devin foarte activi în......
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei ...
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...