Avocatul Poporului: Exercitarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de eliminare a taxei radio-tv este tardivă

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a comunicat marţi reprezentanţilor Societăţii Române de Radiodifuziune că exercitarea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii prin care se elimină mai multe taxe, printre care şi cea radio-tv este tardivă, întrucât s-a împlinit termenul de două zile de la adoptarea actului normativ de către cele două Camere ale Parlamentului în procedură de urgenţă.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 14:14
Avocatul Poporului: Exercitarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii de eliminare a taxei radio-tv este tardivă

‘Cei în cauză se vor putea adresa cu o petiţie pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate, numai după intrarea în vigoare a actului normativ’, informează un comunicat al Avocatului Poporului transmis AGERPRES.

Avocatul Poporului s-a întâlnit marţi cu o delegaţie a SRR. ‘În cadrul reuniunii, reprezentanţii SRR au susţinut punctul de vedere exprimat în petiţiile trimise Avocatului Poporului, conform căruia este necesară ridicarea unei obiecţii de neconstituţionalitate a Legii privind eliminarea unor taxe, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin care s-a decis eliminarea taxei radio-tv’, se arată în comunicatul citat.

În opinia reprezentanţilor SRR, eliminarea respectivei taxe contravine art. 31 alin. 1 din Constituţia României, care statuează faptul că ‘dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit’.

Semnatarii petiţiilor au afirmat, între altele, faptul că taxa radio-tv este principala sursă de finanţare a SRR, iar eliminarea acesteia modifică radical existenţa autonomă şi independentă a serviciilor publice de media.

‘Reprezentanţii SRR au insistat asupra necesităţii ca Societatea Română de Radiodifuziune să rămână independentă editorial şi financiar, indiferent de partidele aflate la putere, în timp ce trecerea finanţării la bugetul de stat va transforma postul public de radio într-un post guvernamental, în acest mod SRR pierzându-şi autonomia şi independenţa’, precizează sursa citată.

Din delegaţia SRR au făcut parte Nicoleta Balaci – preşedintele sindicatului şi membru în Consiliul de Administraţie, Adrian Doroş – membru CA, Constantin Puşcaş – director economic, Mariana Milan – şef Serviciu juridic şi Daniela Ciobanu – jurnalist.

Te-ar mai putea interesa și
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% mai mari decât anul trecut, în contextul creşterii taxelor şi al......
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk va primi încă 55 miliarde de dolari de la Tesla
Elon Musk, deja cel mai bogat om de pe planetă, a obţinut vineri un nou câştig enorm, după ce Curtea Supremă din Delaware ...
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită la Brașov
VIDEO „Colosseumul” României: Cum arată lucrările la cea mai mare sală polivalentă din țară, construită ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lucrările la Sala Polivalentă Brașov, care va fi cea mai mare ...