BCE cere guvernelor să-şi redirecţioneze cheltuielile spre investiţii, cercetare şi educaţie

Guvernele din zona euro ar trebui să-şi redirecţioneze cheltuielile spre investiţii, cercetare şi educaţie, a afirmat luni Benoit Coeure, membru în consiliul director al BCE, argumentând că instituţia nu poate singură să sprijine creşterea economică, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 21 mart. 2016, 10:49
BCE cere guvernelor să-şi redirecţioneze cheltuielile spre investiţii, cercetare şi educaţie

‘BCE nu poate singură că creeze condiţii pentru o redresare sustenabilă a creşterii. Aceasta necesită un efort concertat în privinţa politicilor economice şi fiscale’, a explicat Benoit Coeure, într-un discurs rostit la Paris.

‘Toate ţările pot să-şi facă structura impozitelor mai favorabilă creşterii şi să-şi redirecţioneze cheltuielile spre investiţii, cercetare şi educaţie’, a adăugat oficialul BCE.

Banca Centrală Europeană a decis să reducă dobânzile şi să majoreze achiziţiile de active pentru a opri răspândirea inflaţiei extrem de scăzute la ansamblul economiei, a declarat în 10 martie preşedintele BCE, Mario Draghi.

‘Este crucial să evităm efectele secundare’, a declarat Mario Draghi, la conferinţa de presă de după reuniunea de politică monetară la care BCE a redus, pentru prima dată în istoria sa, dobânda de bază la nivelul zero şi a majorat, peste aşteptări, achiziţiile lunare de obligaţiuni de la 60 până la 80 de miliarde de euro.

Măsurile neconvenţionale de politică monetară ale BCE, care a adoptat al doilea pachet de stimulente în ultimele trei luni, au pus sub presiune moneda euro, ceea ce a ajutat acţiunile europene, în condiţiile în care un euro mai slab face exporturile companiilor europene mai ieftine peste hotare.

În paralel, Banca Centrală Europeană şi-a redus estimările privind creşterea economică şi rata inflaţiei în zona euro, atât în 2016 cât şi în 2017, în condiţiile în care preţul scăzut al energiei se va răsfrânge şi asupra preţurilor altor bunuri şi servicii.

Conform noilor prognoze de inflaţie prezentate joi de BCE, zona euro ar urma să înregistreze în acest an o inflaţie de doar 0,1%, faţă de 1% cât estima anterior, iar prognoza pentru 2017 a fost revizuită la 1,3% de la 1,6%. De asemenea, conform primelor estimări privind inflaţia în 2018, BCE prognozează o rată de 1,6%, sub ţinta de 2% avută în vedere de gardienii euro. Inflaţia în zona euro a fost sub ţinta avută în vedere de BCE în ultimii trei ani, iar cele mai recente prognoze sugerează că situaţia se va repeta şi în următorii trei ani.

De asemenea, BCE a revizuit în scădere şi prognoza privind creşterea economică înregistrată de zona euro până la 1,4% în 2016, 1,7% pentru anul viitor şi 1,8% în 2018, faţă de estimările anterioare care mizau pe o creştere de 1,7% în 2016 şi 1,9% pentru 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi atacă concurența în Spania. Anunțul companiei pentru anul 2026
Digi Spania anunță că nu va majora prețurile la tarifele sale în 2026, distanțându-se astfel de principalii săi competitori, care le vor majora cu aproximativ 4%, conform anunțului făcut de......
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Atac cibernetic asupra Apelor Române
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat duminică cu privire la un atac cibernetic de tip ...
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Ciucu a prezentat la Guvern situaţia financiară ‘extrem de gravă’ de la PMB: Vor urma reforme în Bucureşti
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că i-a informat duminică pe premierul Ilie Bolojan şi pe ministrul ...
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze a scăzut cu 1,2% în primele 10 luni din 2025; importurile s-au majorat cu 65,2% (INS)
Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele zece luni din 2025, de 6,21 milioane tone echivalent ...