Cehia va furniza muniţii combatanţilor kurzi din Irak. Germania se mai gândeşte

Guvernul ceh a aprobat furnizarea de muniţii trupelor kurde din Irak pentru a susţine aceste forţe angajate în confruntările cu jihadiştii din gruparea Statul Islamic, transmite miercuri agenţia Reuters citând un purtător de cuvânt al executivului de la Praga.
Economica.net - mie, 27 aug. 2014, 18:14
Cehia va furniza muniţii combatanţilor kurzi din Irak. Germania se mai gândeşte

Conform sursei, ajutorul va consta în muniţii pentru arme automate Kalaşnikov şi pentru mitraliere, plus muniţii pentru lansatoare de grenade reactive. Transportul, în valoare de circa două milioane de dolari, va ajunge în Irak la bordul unor avioane ale armatei americane.

Secretarul american al apărării, Chuck Hagel, a declarat anterior că, până în prezent, Marea Britanie, Canada, Franţa, Italia, Danemarca, Croaţia şi Albania s-au angajat să furnizeze armament şi echipamente trupelor kurde, care în prezent sunt aliate cu armata irakiană în lupta împotriva jihadiştilor.

La rândul său, ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, aflat miercuri într-o vizită la Praga, a anunţat că guvernul de la Berlin va decide duminică asupra ajutorului militar pe care ar putea să-l ofere combatanţilor kurzi.

Te-ar mai putea interesa și
Lucrurile nu merg deloc bine la CFR Călători. Compania anunță că a primit pentru anul 2024 cu 47% mai puține fonduri față de necesarul prevăzut în buget
Lucrurile nu merg deloc bine la CFR Călători. Compania anunță că a primit pentru anul 2024 cu 47% mai puține fonduri ...
CFR Călători a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat, că pentru anul 2024, cuantumul compensației care i-a fost alocat de la bugetul de stat este în valoare de 1.110.726.000 de lei,......
Maia Sandu: Scopul nostru este să pregătim Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar fi cu tot cu Transnistria
Maia Sandu: Scopul nostru este să pregătim Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană până în 2030. Ideal ar ...
Republica Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Rusia, înainte de a adera ...
Mania monedelor meme: O nouă apariție pe Solana și un nou milestone atins pentru Dogeverse
Mania monedelor meme: O nouă apariție pe Solana și un nou milestone atins pentru Dogeverse
Piața crypto a înregistrat un avans modest de 2,5% joi, 2 mai, ceea ce înseamnă că optimismul pare să fie prezent în ...
Magistrala 4 de metrou: Ofertele la licitația de 9,6 miliarde de lei pentru tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, așteptate până pe 27 iunie
Magistrala 4 de metrou: Ofertele la licitația de 9,6 miliarde de lei pentru tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, ...
Anunțul de licitație pentru construirea tronsonului Gara de Nord - Gara Progresul din Magistrala 4 de metrou a fost publicat ...